După opt ani, în locul unuia dintre primele „spitale rurale din România”, transformat ulterior în azil de bătrâni, se va redeschide un Centru de Recuperare Balneo – Fizio – Terapie, ca secţie exterioară a Spitalului Judeţean Vâlcea, scrie Adevărul.
Acesta va ocupa un nivel din clădirea fostului Spital Bălceşti, va avea în dotare 40 de paturi, iar activitatea va fi deservită de 27 de angajaţi.
Potrivit aceleiași surse, lucrările de amenajare şi restul procedurilor necesare se vor derula până în vară, când se doreşte să aibă loc deschiderea acestei noi unităţi. Sarcina amenajării spaţiului îi revine Primăriei Bălceşti care trebuie să aloce în acest sens 150.000 de lei. Și tot primăria şi-a asumat sarcina de a suporta şi cheltuielile cu utilităţile acestui centru.
Directorul Spitalului Judeţean Vâlcea a declarat că, imediat ce toate angajamentele vor fi îndeplinite, ”Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea va proceda la întocmirea Organigramei şi a Statului de funcţii cu personalul medical, astfel încât Consiliul Judeţean Vâlcea să aprobe aceste documente refăcute. Ulterior, vor fi depuse distinct în procedura de contractare a serviciilor medicale cu Casa Asigurărilor de Sanătate Vâlcea”.
Spitalul din Bălceşti a fost deschis în 1890, fiind la acea vreme „unul dintre primele spitale rurale din România”, și a deservit peste 55.000 de oameni, din localitate şi 14 comune arondate, până în urmă cu opt ani. A fost spital rural pentru că Bălceşti a fost până în 2002 comună.
În 2011, în urma unui ordin al Ministerului Sănătăţii, o serie de spitale din România au fost închise. Printre ele şi cel Bălceşti, din sudul judeţul Vâlcea, locul de baştină al inventatorului stiloului, Petrache Poenaru.
La câteva zile după închidere, un om dintr-o comună învecinată avea să moară chiar la poarta unităţii, pentru că rudele nici nu aflaseră că spitalul nu mai funcţiona. Deşi avea doar 41 de ani, a făcut infarct şi nimeni nu l-a putut ajuta.
După desfiinţare, spitalul s-a transformat pentru o perioadă determinată în cămin de bătrâni aduşi din toată ţara. Cheltuielile fiind suportate de comunitatea locală, lipsa de fonduri a fost cea care a dus în final la închiderea căminului în 2015.
În Vâlcea mai există un astfel de centru de recuperare balneo, unul cu tradiţie, renumit din timpurile regimului comunist, unde afecţiunile multor români şi-au găsit alinare şi care funcţionează în condiţii improprii într-o staţiune balneoclimaterică, de pe Valea Oltului, într-o zonă de tranzit, pe un drum european – Clinica de Recuperare Medicală Călimăneşti.