marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Maşinile cu gunoiul Doljului nu intră încă la Mofleni

Tribunalul Dolj şi-a declinat competenţa în cazul ordonanţei preşedinţiale cerută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor ECODOLJ (ADI ECODOLJ) pentru a forţa Eco Sud să deschidă porţile pentru maşinile cu gunoi adunat din judeţ. Cazul ajunge la Curtea de Apel Craiova.

Tribunalul Dolj era aşteptat, vineri, să decidă cu privire la acordarea ordonanţei preşedinţiale, însă instanţa a declinat soluţionarea cauzei şi a constat un conflict ce urmează a fi soluţionat de Curtea de Apel Craiova.

„Admite excepţia de necompetenţă materială procesuală a Secției I Civile a Tribunalului Dolj. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dolj. Constată ivit conflict negativ de competenţă între cele două secţii şi înaintează dosarul la Curtea de Apel Craiova – Secţia I Civilă pentru soluționare. Suspendă judecata în prezenta cauză. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.02.2019. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 01.02.2019”, este soluţia pe scurt a Tribunalului Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că luna trecută a fost declarată stare de urgenţă în Dolj creată de modul de gestionare a deşeurilor pe teritoriul judeţului. Operatorul desemnat pentru masterplanul de deșeuri din Dolj trebuia să demareze, din decembrie, colectarea gunoiului din județ. Mașinile societății sunt însă ținute la poarta depozitului de la Mofleni. Administratorul gropii de gunoi, Eco Sud, spune însă că nu are un contract cu operatorul masterplanului și dă de înțeles că nici nu va avea dacă nu va accepta o majorare a tarifului pentru depozitarea gunoiului.

În prezent, tariful este de 19 euro fără TVA pe tonă, iar administratorul gropii de gunoi cere 26 euro pe tonă.

„Din punctul meu de vedere asta este o situaţie deosebită şi l-aş putea numi un pericol iminent. Este vorba în primul rând de sănătatea populaţiei. Eu consider că a venit momentul să luăm act de această stare de urgenţă”, a afirmat, săptămâna trecută, prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu.

Monica Mateescu, directorul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, a precizat că este spaţiu suficient la groapa de gunoi de la Mofleni şi că, potrivit autorizaţiei de mediu acordate pentru celula 6 a depozitului de deşeuri, funcţional încă din vară, toate localităţile din judeţ pot duce gunoiul numai la această groapă, singura conformă din zonă.

Politica