miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova: Expoziție de covoare oltenești, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește, în luna februarie 2019, o expoziție inedită de covoare oltenești realizate de Anca Dumitrescu la Măceșu de Jos, județul Dolj.

Scoarțele/covoarele oltenești au fost incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității (UNESCO) în 2016. Acest meșteșug are o istorie seculară și era practicat de femeile care știau să îmbrace atât familia cât și casa cu lucruri realizate de ele în lungile seri de iarnă. Motivele folosite, florale, zoomorfe și antropomorfe, aveau un rol estetic, dar mai ales apotropaic, de protecție împotriva farmecelor și duhurilor rele.

Timpurile s-au schimbat și meșteșugurile casnice s-au transformat în artă. Motivele tradiționale au fost învestite cu un rol estetic predominant, lucru care nu le știrbește cu nimic valoarea. Astăzi, covoarele oltenești sunt apreciate în toata lumea, iar cele câteva ateliere în care sunt în continuare realizate – Bechet, Calafat, Măceșu de Jos, Tismana, ș.a. -, primesc comenzi din toată lumea, de pe toate meridianele globului.
Scopul acțiunii constă în promovarea artei populare românești și meșteșugurilor tradiționale. Migala, simbolistica motivelor și frumusețea culorilor utilizate în realizarea covoarelor oltenești reprezintă una dintre cele mai importante cărți de vizită ale locuitorilor regiunii Oltenia. Între două invazii, în răstimpuri de restriște și marasm, covoarele oltenești reprezintă una dintre puținele oaze de seninătate și frumos.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica