miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Zeci de bancomate din Târgu Jiu, sparte cu furculița

Trei bărbați din Hunedoara și Brăila au creat un grup infracțional și au spart mai multe bancomate din municipiul Târgu Jiu. Mascații au reușit să destructureze acest grup în urma unui flagrant organizat în toamna anului 2017.

După prima sentință dată de magistrații gorjeni, aceștia au dispus confiscarea furculițelor folosite de spărgători.

21 de spargeri au dat cei trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 si 60 de ani, unul dintre ei fiind recidivist, iar apoi condamnat la închisoare cu executare. Mai exact, acesta va sta 3 ani și 6 luni în spatele gratiilor, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării mai multor drepturi. Ceilalți doi hoți au fost condamnați la 10 luni, respectiv 1 an de închisoare cu suspendare. În plus, aceștia vor plăti în solidar, 8.060 de lei, reprezentând sumele de bani sustrase din bancomate, șase bănci din Târgu Jiu fiind părți civile în acest caz. Alți 8.000 de lei trebuie să plătească statului cei trei hoți, cheltuielile judiciare. Sentința poate fi atacată în termen de 10 zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica