miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Comunicat de presă

Am luat cunoștință despre decizia Primăriei Craiova de a impune circulația în regim de sens unic pe 33 de străzi ale municipiului Craiova, majoritatea aflându-se în zona cuprinsă între străzile Nanterre, Spaniei, Macedonski, general Dragalina.
După cum știm cu toții, aceste străzi sunt mai degrabă liniștite, fără un trafic intens. Cu puține excepții, în zonă nu se găsesc instituții majore, centre comerciale sau alte puncte de interes care să determine blocaje rutiere sau timpi morți în trafic.

Din acest motiv, după ce m-am consultat cu mai mulți cetățeni care locuiesc în zona afectată și care m-au informat despre nemulțumirile lor, am decis să mă implic și să formulez o petiție adresată primăriei orașului nostru prin care să cerem respectarea configurației actuale.
Începând chiar de astăzi, această petiție va fi prezentată tuturor celor care locuiesc pe străzile respective și cu această ocazie îi invităm să semneze alături de noi.

De asemenea, am decis să analizăm și legalitatea deciziei primăriei, având în vedere că nu a existat nicio consultare publică pe această temă și nici nu s-a discutat în Consiliul Muncipal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Îi cer pe această cale dlui. Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova, să dispună în cel mai scurt timp amânarea aplicării acestei decizii, apoi să purceadă la consultarea cetățenilor într-o dezbatere publică și a consilierilor municipali în prima ședință a Consiliului.

Nicolae Giugea – deputat PNL Dolj

Politica