luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Primarul Screciu i-a urat viață lungă unei bătrâne de 100 de ani

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a fost alături de o femeie longevivă, Ioana Tănăsie, la împlinirea vârstei de 100 de ani, un secol de viață. Atât a împlinit severineanca care s-a bucurat de vizita primarului. Bătrâna a primit un imens coș cu trandafiri și un tort din partea lui Marius Screciu.

,,Am avut bucuria de a fi alături de doamna Ioana Tănăsie, severineanca, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este greu de descris emoția întâlnirii cu severineni care au participat la clădirea România de astăzi, în acești ani de viață. Ne înclinăm cu respect în fața acestei doamne și îi dorim un sincer La mulți ani și multă sănătate!”, a declarat primarul Marius Screciu.

Ioana Tănasie a povestit că, de-a lungul anilor a muncit și a fost cumpătată. S-a născut pe 28 ianuarie 1919, într-o localitate din apropierea orașului doljean Segarcea. De altfel, întrebată care ar fi secretul unei vieți atât de mari, femeia a răspuns că munca și cumpătarea au ținut-o sănătoasă până la această vârstă. Chiar dacă picioarele nu prea o mai țin, doamna Ioana este sănătoasă și veselă, iar oaspeții ce i-au călcat pragul de ziua ei au bucurat-o enorm.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica