marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Tribunalul Olt, sesizare la Curtea Europeană de Justiție. Instanţa vrea să ştie dacă România e obligată să respecte recomandările din MCV

Tribunalul Olt a admis, marţi, cererea asociației Forumul Judecătorilor din România și a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care trebuie să spună dacă România e obligată să respecte recomandările din Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) al Comisiei Europene (CE).

Decizia apare în încheierea de ședință a Tribunalului Olt de marți, 29 ianuarie.

Asociația Forumul Judecătorilor din România (FJR) a solicitat instanțelor de judecată să adreseze câteva întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu obligativitatea respectării de către România a recomandărilor din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) al Comisiei Europene (CE).

Policlinica Buna Vestire Craiova

FJR a solicitat acest lucru în cadrul unui proces de la Tribunalul Olt în care asociaţia contestă numirea de către Guvern a conducerii interimare a Inspecției Judiciare (IJ) prin ordonanță de urgență.

Asociația profesională a magistraților a motivat că România, membru UE, trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene potrivit cărora Bucureștiul este obligat să stopeze de îndată procedurile de revocare a înalților magistrați, iar Guvernul nu trebuie să interfereze cu competețele CSM și să fi numit conducerea interimară a IJ prin ordonanță de urgență.

Cele patru întrebări pe care FJR îi cere Tribunalului Olt să le adreseze CJUE

Prima întrebare: Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene? (…)

A doua întrebare: Conținutul, caracterul și întinderea temporală a Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român? (…)

A treia și a patra întrebare: Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecție juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanții ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influența politică asupra desfășurării procedurilor disciplinare, cum ar fi desemnarea directă de către Guvern a conducerii Inspecției Judiciare, chiar și cu titlu provizoriu?

Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate și în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul unor proceduri de desemnare directă de către Guvern a conducerii Inspecției Judiciare, chiar și cu titlu provizoriu.

Politica