Judecătorii de la Tribunalul Dolj au amânat, pentru data de 20 februarie a.c., procesul primarului din Podari, Constantin Gheorghiţă. Primarul comunei doljene Podari şi alţi şapte angajaţi ai primăriei au fost trimişi în judecată în urmă cu mai bine de trei ani, în decembrie 2015, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova, pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi fals, Costinel Băbălău, şeful serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei comunei Podari fiind condamnat deja la 1 an de închisoare cu executare într-un al doilea dosar.
După mai bine de trei ani de la trimiterea în judecată, procesul primarului din Podari, Constantin Gheorghiță, a fost amânat, din nou, de judecătorii de la Tribunalul Dolj, pentru lipsa datelor solicitate, următorul termen fiind stabillit pe 20 februarie a.c.: „repetare adresă către I.M.L.- termen 20.02.2019”, se arată în hotărârea instanței.
Reamintim că, la jumătatea lunii decembrie 2015, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe primarul din Podari, Constantin Gheorghiţă, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, ambele în formă continuată, viceprimarul Petre Prodileanu, Mioara Stan, secretar la Primăria comunei Podari, Vlăduţi Mariana, arhitect şef la Primăria comunei Podari, la data faptelor, acuzaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual, Costinel Băbălău, şef serviciu Taxe şi Impozite în cadrul Primăriei comunei Podari, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, înşelăciune, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, Pisică Radu Cristian, inginer la o societate comercială, acuzat de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi Albu Iulian Alexandru, arhitect la o societate comercială, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În rechizitoriu, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în data de 26 mai 2008, inculpatul Gheorghiţă Constantin, în calitate de primar al comunei Podari, judeţul Dolj, şi preşedinte al Comisiei pentru analiza notificărilor conform Legii nr. 10/2001, a emis în mod abuziv o dispoziţie prin care a aprobat restituirea suprafeţei de 5.000 mp unei persoane, iar la data de 30 iunie 2008, a pus-o pe aceasta în posesie cu suprafaţa de 5.000 mp în intravilanul comunei Podari, întocmind şi semnând un proces-verbal, alături de inculpatul Prodileanu Petre, viceprimar al aceleiaşi localităţi, cu toate că persoana respectivă nu a fost prezentă, iar comisia nu s-a deplasat efectiv în teren şi nu a procedat la efectuarea de măsurători. Dispoziţia sus-menţionată a fost emisă în două exemplare distincte ca şi conţinut, având însă aceeaşi dată şi număr de înregistrare, una fiind prezentată Instituţiei Prefectului, iar cealaltă beneficiarului restituirii suprafeţei de teren. Terenul în suprafaţă de 5.000 mp, obţinut în împrejurările descrise mai sus, a fost vândut, prin intermediul altei persoane, la data de 21 ianuarie 2010 inculpatului Băbălău Costinel. După ce a intrat în posesia terenului, inculpatul Băbălău Costinel a demarat procedurile de înscriere în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului respectiv. În acest context, în primăvara anului 2010, inculpatul Băbălău Costinel l-a determinat pe inculpatul Pisică Radu Cristian să îl ajute cu întocmirea documentaţiei tehnice necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire cu privire la mai multe imobile aparţinând S.C. ANIF S.A. Dolj care erau deja edificate pe terenul respectiv. La rândul său, inculpatul Pisică Radu Cristian l-a determinat pe inculpatul Albu Iulian Alexandru să întocmească documentaţia tehnică nereală, în beneficiul inculpatului Băbălău Costinel, pe care acesta a folosit-o la obţinerea autorizaţiei de construire. În perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Băbălău Costinel, i-a determinat pe inculpaţii Gheorghiţă Constantin, Stan Mioara şi Vlăduţi Mariana, să elibereze autorizaţia de construire/desfiinţare şi certificatul de urbanism, privind construirea unui depozit de materiale şi a unei construcţii anexă, în comuna Podari, judeţul Dolj, deşi construcţiile pentru care a solicitat autorizarea erau deja edificate şi se aflau în patrimoniul S.C. ANIF S.A. Dolj (instituţie de stat), iar pe inculpatul Prodileanu Petre, să încheie procesul verbal de recepţie al lucrărilor. La data de 6 iulie 2010, inculpatul Băbălău Costinel, pretinzând că este proprietarul clădirilor aparţinând S.C. ANIF S.A. Dolj, situate în comuna Podari, a indus în eroare un cumpărător de bună credinţă cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind clădirile respective, obţinând astfel, în mod injust, suma de 106.000 euro ca preţ al vânzării şi cauzând totodată o pagubă în cuantum de 106.863,38 lei (valoare de inventar) în dauna S.C. ANIF S.A. Dolj.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţii Gheorghiţă Constantin, Prodileanu Petre, Băbălău Costinel şi Stan Mioara, până la concurenţa sumei de 106.000 euro.
Mai mult decât atât, Costinel Băbălău a fost condamnat definitiv, pe 6 martie 2018, la 1 an de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost trimis în judecată împreună cu doi angajaţi ai Tribunalului Dolj, de la care a încercat să afle informaţii care nu erau publice, din dosarul în care este judecat alături de primarul Gheorghiţă.