vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

După gratuitate pe RAT, elevii vor Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Dolj au venit, luni, cu o nouă propunere în faţa reprezentanţilor Primăriei Craiova, după cea privind asigurarea transportului gratuit cu mijlocele de transport în comun ale RAT. Ei vor înființarea unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret.

Viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, a afirmat că a fost discutat un regulament privind înfiinţarea acestui Consiliu.
„Am discutat în privința înființării unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret din care să facă parte toate ONG-urile de tineret din municipiul Craiova. Noi, cei din administrația locală, am luat act, luni, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Dolj, de un regulament care să facă lucrativ acest consiliu consultativ. Va sta 30 de zile în dezbatere, așa cum spune legea, după care va deveni proiect de hotărâre. Cel mai probabil la ședințele din februarie sau martie, pentru că trebuie să știm și bugetul pe acest an, vom supune la vot. Tot atunci vom avea date certe și despre proiectul privind gratuitatea transportului pentru elevii din Craiova. Și pentru acest demers, despre care am luat act și suntem de acord cu el, trebuie să știm bugetul pentru anul în curs”, a declarat Bărăgan.
Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret este o structură fără personalitate juridică şi poate funcționa în baza prevederilor Legii tinerilor nr. 350/2006, care prevede, între altele că: „În toate problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale comunelor și orașelor au obligația de a organiza proceduri de consultare cu organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unități administrativ-teritoriale”.
Din acest consiliu pot face parte reprezentanţi ai structurilor de tineret care îşi desfăşoară activitatea la nivelul municipiului Craiova.

Politica