vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Bătrân amenințat cu moartea de propriul fiu

Un gorjean de 71 de ani din comuna Scoarța a sesizat poliția și le-a cerut sprijinul după ce a fost agresat de fiul său.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce reclamantul se afla la domiciliu, fiul său a venit în vizită, iar pe fondul consumului de alcool acesta l-ar fi amenințat cu moartea pe tatăl său, de natură a-i produce o temere considerabilă”, conform unui comunicat IPJ Gorj.

Pe numele agresorului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, fiind totodată, luată măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, iar restricțiile i-au fost aduse la cunoștință celui în cauză.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica