Fotbalistul din defensiva grupării CSM Slatina, Mircea Scheau, jucător sosit în vara anului trecut, pentru a pune umărul la promovarea echipei din oraşul natal, admite că perioada stagiului centralizat este una dificilă pentru fiecare jucător. Cu toate acestea, fundaşul central de 22 de ani al grupării aflate sub comanda lui Bobi Verdeş spune că pregătirea de la munte este extrem de necesară pentru returul la capătul căruia se doreşte accederea în eşalonul al treilea.
Jucătorii slătineni se pregătesc pe plan local, urmând ca de miercuri, 30 ianuarie, să plece într-un stagiu centralizat în staţiunea montană Cheile Grădiştei. Fundaşul central Mircea Scheau spune că perioada de pregătire a iernii nu este deloc uşoară, însă este convins că pregătirea fizică din cantonament le va fi extrem de utilă în campionat.
„Perioada de pregătire este foarte grea pentru orice jucător, dar şi foarte importantă pentru a da randament maxim în meciurile oficiale. Sper ca şi în cantonament să ne pregătim la fel de bine ca până acum, să nu existe accidentări, să putem efectua cu toţii pregătirea centralizată”, a declarat fotbalistul grupării CSM Slatina, Mircea Scheau.
Jucător ce poate evolua şi fundaş dreapta, Mircea Scheau spune că dublurile pe posturi vor aduce o concurenţă benefică, mai ales că toţi speră ca returul să fie asemănător primei părţi, cu victorii pe linie.
„Returul sper să fie identic ca şi turul, doar cu victorii, după care ne aşteaptă cele două meciuri de la baraj, în urma cărora suntem convinşi că vom duce echipa în Liga a III-a. Din punctul meu de vedere, nu avem nicio preferinţă pentru baraj, noi trebuie să ne facem jocul nostru şi să promovăm. Concurenţa pe post este benefică nu doar pentru mine, ci şi pentru echipă. Este important că avem dubluri aproape pe toate posturile, cu siguranţă cel mai în formă va juca”, a mai spus fundaşul gruprii slătinene, Mircea Scheau.