Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni.
Anterior acestei decizii, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a considerat că aceste taxe încalcă normele UE, respectiv articolul 110 din Tratatul de Funcţionare al UE.
„Normele româneşti privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii. Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie a UE”, subliniază reprezentanţii CE.