ARTUR SILVESTRI: Pe linia suavului se aşază şi partea cea mai durabilă a liricii lui Dan Lupescu din Labirintul amiezii (Ed. Scrisul Românesc, 1983)… Din folclor derivă aici şi un soi de fatalism poporan, unde încape şi multă superstiţie, care, înglobând misterul, e poetică. (…) Printre poeţii olteni, Dan Lupescu e o voce care se distinge. (În Luceafărul, nr. 18, 5 mai 1984)
Născut la 1 August 1949, în casa bunicilor dinspre mamă, Gheorghiţa şi Marin Bărcan, din satul Sărbătoarea, comuna Bucovăţ, judeţul Dolj, ca întâiul fiu al învăţătorilor Aurica şi Constantin I. Lupescu, apostoli ai satului Leamna de Sus.
Studii:
– primare – în satul Leamna de Sus, avându-l ca învăţător pe tatăl său, care, imediat după al doilea război mondial, a construit, în vara anului 1946, prin munca patriotică a sătenilor, Şcoala din satul Leamna de Jos, iar în 1976 a ctitorit Muzeul Sătesc din Bucovăţ;
– gimnaziale şi liceale – la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova, mentor fiindu-i prof. dr. Marian Barbu;
– superioare – Universitatea din Craiova, 1967-1972, ultima promoție cu cinci ani studii la cursuri de zi. Licenţiat (cu media 10) în Română – Franceză al Facultăţii de Filologie din Craiova.
Debuturi cu poeme:
– în presa cotidiană, la 7 aprilie 1968, în ziarul craiovean „Înainte”, după o corespondenţă încurajatoare cu Geo Dumitrescu şi Nina Cassian;
– în presa literară – „Ramuri”, 1968; „Luceafărul”, 1972 (girat de Cezar Baltag);
– editorial – în 1977, cu volumul „Lumina patriei” („Exilul între muguri”, titlul propus de autor a fost respins de cenzură), Editura Scrisul Românesc, Craiova. Lumina patriei poate fi receptată ca Lumina Tatălui ceresc. (Ciudată ,,Lumina” de atunci! Eu, cu trei ani înainte, i-am zis volumului de debut „Golful Luminii”.)
În ultimii doi ani de studenţie, 1971-1972, Dan Lupescu este redactor-şef al revistei „Cadran Universitar”, editată de Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din centrul universitar Craiova.
Niculae Stoian şi Nicolae Dan Fruntelată îl includ pe Dan Lupescu – alături de Mircea Florin Şandru, Marius Tupan, Mihai Dascal, Teodor Bulza, D.N.Zaharia, Constantin Pricop, Sorin Postolache, Ileana Colomieţ – în „Tabloul promoţiei 1972”, pagină specială publicată în „Viaţa Studenţească” (luna mai 1972), hebdomadar al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România.
Profesor de franceză, prin repartiţie guvernamentală, la Şcoala cu clasele I-X din comuna Celaru, Dolj (1 septembrie 1972 – 30 noiembrie 1972).
De la 1 decembrie 1972 până în decembrie 1989, jurnalist la cel mai valoros cotidian regional din România: „Înainte”, Craiova.
Fondator al ziarului „Cuvântul Libertăţii”, pe care îl conduce, conform cărţii de muncă, de la 1 februarie 1990 până la 30 noiembrie 1999.
Director fondator al Revistei „LAMURA” – Craiova, serie nouă (din noiembrie 2001).
Preşedinte al Asociaţiei Culturale ProEuropa LAMURA.
Preşedinte al Ligii Meritocraţiei din România.
Dublă atestare ca jurnalist profesionist, în 1977 şi 1990.
De trei ori, vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. În prezent: președinte al Juriului de Arbitraj, Onoare și Disciplină al UZPR.
Titular al cursului „Tehnici de redactare. Specific radiofonic. Specific telegenic”.
27 februarie 2001 – 1 iunie 2014: director al Direcţiei Judeţene Dolj pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (serviciu public descentralizat al Ministerul Culturii). Martie 2001 – Noiembrie 2001: director al Editurii Scrisul Românesc din Craiova.
Membru al: Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Secţiunea Română; Ordinului Ziariştilor; Institutului Internaţional „Jacques Maritain” (Italia), Ligii Scriitorilor din România, Societăţii Scriitorilor Olteni.
Căsătorit cu Mariana Lupescu (Surdu, născută la Rm. Vâlcea, crescută la Curtea de Argeș), profesoară de română. Un copil în viață: Simona-Ştefania (un an academic bursă Erasmus la Madrid, şef promoţie 2000 a secţiei de Spaniolă, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova), redactor la TVR Craiova din octombrie 2001, Doctor în Filologie din martie 2012, cu teza Al. Piru (Studiu monografic).
Cărţi publicate:
– POEME: „Lumina patriei”, 1977; „Inscripţii în azur”, 1980; „Labirintul amiezii”, 1983; „Răspântia de purpură”, 1989; „Ceas de taină cu Brâncuşi” 2001; „Ghepardul amurgului” – 2004; „Timpul sacru din icoane” – 2012; „BRÂNCUȘI Ezotericul. Epifanii ale Timpului” – 2013.
– PUBLICISTICĂ: „Decembrie ’89. Scenariul şi regia”, carte interviu 1999; „Ion Zamfirescu. Testament moral pentru tinerii mileniului al treilea” – 2002; „Spiritul Olteniei. Pod peste himere. Holograme pentru Europa” vol. I şi vol. II – 2007; „Spirit european. Homer, Shakespeare, Goethe, Eminescu, Brâncuși, Eliade, Enescu, Sorescu, Aman, Beligan, Chifu, Everac, Ghidirmic, Nenoiu, Parizescu, Saizescu – 2009; „Teatrul Național CRAIOVA Shakespeare Festival” – 2014; „Euterpe în revista LAMURA” – 2015; „Leni Pințea Homeag. 45 de ani pe rug” – 2016; „Phaedra. Phaedrisima Leni Pințea Homeag. 180 de spectacole triumfale pe cinci continente ale Terrei. Ecourile capodoperei” – 2017; „GEORGE SORESCU – 90. Aripa de lumină, ocrotitoare, a Dinastiei SORESCU – 2017.
Secvenţe din cronicile dramatice publicate de Dan Lupescu în cotidianul „Înainte” (1977-1989) au fost incluse în antologiile din colecţia „Teatru comentat” publicate de Ion D. Sîrbu, Marin Sorescu şi Paul Everac, la Editura Eminescu din Bucureşti.
Premii:
– 1972 – pentru eseul „Principiul constructiv al romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu” (analiză structuralistă), la secţiunea de istorie literară a Colocviului Naţional de Literatură, Bucureşti (preşedinte al juriului: Mircea Zaciu, secretar: Dumitru Micu, membri: Al. Piru, Ov. S. Crohmălniceanu, Eugen Simion);
– 1979 – triptic de premii naţionale pentru cronică dramatică, poezie, eseu cinematografic;
– 2000 – Premiul Naţional Ioan Barac pentru volumul „Decembrie ’89. Scenariul şi regia”;
– 2002 – Premiul „Alexandru Macedonski” pentru cartea „Ceas de taină cu BRÂNCUŞI”;
– 2005 – Premiul UNESCO pentru jurnalism cultural, de educaţie şi realizarea Revistei europene de cultură „LAMURA”;
– 2006 – Premiul „Tudor Arghezi” pentru cartea de poeme „Ghepardul amurgului”;
– 2007 – Marele Premiu al UZPR pentru primele două volume ale cărţii cu caracter enciclopedic „Spiritul Olteniei. Pod peste himere. Holograme pentru Europa”.
Medalia de aur Ordinul Ziariştilor clasa I (octombrie 2000), Cavaler al Ordinului Meritul Cultural – 2004.
Referinţe critice:
Titus Bălaşa, Ion Bănuţă, Nicolae Ciobanu, Ioana Dinulescu, Laurenţiu Ulici, Constantin Dumitrache, Florea Miu, Aurel Diaconu, Ovidiu Ghidirmic, Patrel Berceanu, Artur Silvestri, Dan Ilcenco, Florea Firan, Gabriel Rusu, Constantin Preda, George Mirea, Al. Piru, Mircea Moisa, Marin Beşteliu, Ovidiu Ghidirmic, Gabriel Coşoveanu, Marian Barbu, Ion Pachia Tatomirescu, Hristu Cândroveanu, Petre Ciobanu, Janet Nică, Octavian Lohon, George Munteanu, Geo Saizescu.
Dan Lupescu este inclus în enciclopedia „Who’s Who in Romania”, ediţia princeps 2002, „carte de referinţă a elitei sociale româneşti” – Panayotis Vassos; cuprinzând „4.140 de biografii ale celor care prin activitatea şi talentul personal s-au evidenţiat, obţinând respectul semenilor, includerea în paginile acestei ediţii având ca singur criteriu valoarea”.
De câţiva ani îşi publică scrierile, în special eseistica, în reviste din ţară şi străinătate, cu precădere în Flacăra lui Adrian Păunescu.