miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Secretara de la Drept, menținută sub control judiciar

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au decis, ieri, să mențină măsura controlului judiciar față de secretara Secției cu Frecvență Redusă a Facultății de Drept din Craiova, Cristina Carmen Lupescu. Femeia a fost trimisă în judecată pentru 11 acte materiale de trafic de influență și 10 acte materiale de înșelăciune, fals intelectual, dar și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Mai exact, furniza unor studenți subiecte ce urmau să fie date la examene.

Tribunalul Dolj a hotărât, ieri, să mențină măsura controlului judiciar față de Cristina Carmen Lupescu, secretara de la Facultatea de Drept din Craiova acuzată de trafic de influență, înșelăciune și fals: „În baza art. 362 alin 2 C.p.p. rap la art 208 alin 2 Cpp. Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpata Lupescu Cristina Carmen, ca fiind legală şi temeinică. Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar. În temeiul art.275 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2019”, se arată în încheierea de ședință a instanței.

Reamintim că, pe 18 iulie anul trecut, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție (DGA) au anunțat că ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Dolj au finalizat cercetările desfășurate împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în cazul Cristinei Lupescu, secretara Secției cu Frecvență Redusă a Facultății de Drept din Craiova și au trimis-o în judecată. Anchetatorii au reținut în sarcina femeii nu mai puțin de 24 de infracțiuni: trafic de influenţă în formă continuată (11  acte  materiale), înşelăciune în formă continuată,  (10  acte materiale), fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În data de 25.05.2018, ofiţerii de poliție judiciară ai S.J.A. Dolj, cu sprijinul S.J.A. Mehedinți și Structurii Centrale a D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz  din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a numitei L.C.C. (n.r. Lupescu Cristina Carmen), secretar la o facultate de drept a unei universități din Craiova – forma frecvenţă redusă, după ce a primit suma de 1.300 lei de la un denunţător, cu scopul de a facilita promovarea unor examene restante pe care urma să le susţină fratele său.

În fapt, în perioada 2014 – 2018, aceasta a pretins şi primit de la un martor denunţător sume cuprinse între 1.500 – 3.000 lei, pentru fiecare semestru al anului şcolar, cu scopul de a facilita promovarea unor examene ale fratelui său. Cu toate că, încă din anul 2014, fratele denunțătorului figura exmatriculat, inculpata L.C.C a continuat să pretindă şi să primească aceste sume de bani, în cuantum total de aproximativ 12.000 lei. (…) După desfăşurarea activităţii de surprindere în flagrant, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi, s-au efectuat percheziţii domiciliare în biroul unde inculpata îşi desfăşura activitatea, cât şi la domiciliul acesteia, pentru identificarea şi ridicarea de mijloace materiale de probă”, se arată în comunicatul DGA.

În plus, pe parcursul cercetărilor efectuate în dosar, procurorii și ofițerii anticorupție au stabilit că femeia mai furniza şi subiecte ce urmau să fie date la examene, evident că nu gratis, motiv pentru care este acuzată și de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj, iar instanța, după analizarea dosarului, a dispus începerea procesului: ”Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Lupescu Cristina Carmen , pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. 1 din C.p., rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (11 acte materiale), înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al.1 C.p. (9 acte materiale), fals intelectual, faptă prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. şi participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals, faptă prev. de art. 52 alin. 3 rap. la 323 C. pen., în final toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. ”, se arată în hotărârea instanței.

 

 

Politica