marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Piton, acoperit cu peste 500 de căpușe

511 căpuşe au fost scoase de pe un piton, găsit săptămâna trecută, într-o piscină din Australia. A fost nevoie de ore întregi pentru ca veterinarii de la spitalul pentru animale Currumbin să extragă cu grijă paraziţii.

Potrivit reprezentanților spitalului australian, întregul corp al reptilei, chiar şi faţa, era acoperit de căpuşe, care semănau cu nişte „pietricele”.

Se pare că, şarpele, numit acum „Nike”, suferea de o infecţie care a contribuit la starea lui slăbită, acesta neavând puterea de a se împotrivi căpuşelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De obicei, când un şarpe observă un parazit pe pielea sa, acesta încearcă să îl îndepărteze.

Autorităţile pentru animale sălbatice speră ca Nike să se facă bine, cu toate că „pericolul încă nu a trecut”.

Și un urs koala a fost descoperit săptămâna trecută cu 100 de căpuşe. Animalul a necesitat o transfuzie de sânge.

Sursa foto: Mediafax

Politica