Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunță semnarea Contractului de execuție pentru modernizarea drumului 652A DN 6 (Cârcea) – DN 65, investiție derulată cu fonduri europene, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria.
Contractul a fost atribuit asocierii S.C. ERPIA S.A. – S.C. CONMETAL S.R.L., la o valoare de aproximativ 16.500.000 de lei (echivalentul a 3.500.000 de euro), inclusiv TVA.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care afirmă că îmbunătățirea rețelei județene de transport reprezintă o prioritate a instituției și pentru următorii doi ani, în condițiile în care doar până în prezent a fost obținută finanțare din surse nerambursabile pentru proiecte de infrastructură rutieră a căror valoare cumulată depășește 85 de milioane de euro.
„Pentru Consiliul Județean Dolj, 2019 se prefigurează drept anul în care vor fi deschise o serie de șantiere de lucrări. Dacă prima jumătate a mandatului curent a fost una de acumulare, în care am semnat contracte de finanțare, am elaborat documentațiile necesare sau am organizat proceduri de atribuire, de acum intrăm în etapa execuției cu mai multe obiective importante.
Un bun exemplu în acest sens și un semnal pozitiv la început de an îl reprezintă modernizarea drumului județean 652A, care conectează comuna Cârcea cu zona Aeroportului Internațional Craiova, un proiect pentru care recent am semnat contractul cu constructorul.
Vorbim despre un demers cu o valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, așa cum a reieșit în urma procedurii de atribuire, rezultând astfel și o economie semnificativă, de aproape 700.000 de euro, față de suma estimată.
Pe lista investițiilor în infrastructura de transport, aflate în prezent în diferite stadii de implementare cu finanțare din surse nerambursabile, mai avem alte cinci obiective, valoarea cumulată a proiectelor fiind de peste 85 de milioane de euro. Lor li se adaugă, desigur, lucrările care vor fi realizate cu alocări din bugetul propriu al instituției”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat rolul important pe care modernizarea DJ 652A îl joacă atât în dezvoltarea economică a zonei în care se găsește comuna Cârcea, cât și în interconectarea a două drumuri naționale.
„Investiția se derulează cu fonduri europene, în cadrul unui proiect cu valoarea totală de peste 9 milioane de euro, pe care l-am depus în parteneriat cu Agenția de Infrastructură Rutieră din Bulgaria, în cadrul Programului Interreg V-A.
Inițiativa este una complexă și urmărește atât reabilitarea carosabilului, inclusiv în punctul de intersecție cu calea ferată, cât și lucrări de amenajare a locurilor de parcare, a stațiilor pentru mijloacele de transport în comun, a trotuarelor. De asemenea, sunt prevăzute soluții moderne pentru creșterea siguranței, de la marcaje rezonatoare la semnalizarea trecerilor pentru pietoni și la radarele de avertizare a șoferilor, alimentate cu energie solară.
Vom reuși, în acest mod, să asigurăm o mai bună conexiune rutieră la două drumuri naționale, DN 6 și DN 56, pentru o zonă cu o importantă aglomerare de locuințe, dar și cu un mare număr de agenți economici, ceea ce va contribui, fără îndoială, la dezvoltarea localității Cârcea”, a declarat vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.