marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Slatina se pregăteşte de sărbătoare

Municipalitatea marchează, în perioada 20-24 ianuarie, 651 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei printr-o serie de manifestări ample.

Marcarea a 651 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei se va face prin organizarea manifestării „Gala Laureaților”.

Astfel, duminică, 20 ianuarie 2019 se va desfăşura Gala Campionilor, începând cu ora 8.30 la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, în cadrul căreia se vor decerna diplome și premii elevilor, profesorilor, sportivilor și antrenorilor din unitățile de învățământ slătinene care au obținut performanțe remarcabile în anul anterior.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ulterior, marți, 22 ianuarie, de la ora 17.00, în aceeaşi locaţie se va desfăşura Gala Superlativelor. În cadrul acestui eveniment se vor decerna distincția „Cetățean de onoare” și „Diplomă de merit” persoanelor fizice, juridice, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit în anul 2019 la dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale a municipiului Slatina.

În fine, joi, 24 ianuarie, va avea loc Gala Seniorilor, de la ora 17.00, tot la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. În cadrul acestei gale se vor premia familiile slătinene care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2018.

545.000 lei a alocat municipalitatea slătineană pentru desfăşurarea manifestării din acest an.

Politica