marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Taxa pentru mămici va fi anulată la Spitalul Târgu Jiu, însă nu definitiv

Mult controversata taxă de 10 lei pentru mame va fi anulată de la jumătatea acestei luni. Tot de la această dată va începe și reabilitarea Secției de Pediatrie a Spitalului. Directorul Gigel Capotă susține că taxa este anulată chiar la cererea sa.

Taxa de 10 lei este încasată, de la 1 decembrie, de la fiecare mamă care dorește să rămână în spital, alături de copil, dacă acesta are peste trei ani. Până in prezent, unitatea spitaliceasca a încasat doar 100 de lei din această taxă.

Chiar mă gândesc să renunț. Dacă supără atât de tare, o voi elimina. Taxa va fi anulată de la mijlocul acestei lunii, când vom începe și procesul de reabilitare a Secției de Pediatrie. În acești bani, noi am gândit să includem utilitățile și materialele de curățenie. Nu am oferit cazare sau masă, pentru că nu era nevoie. Nu s-au ocupat niciodată toate paturile, iar mamele care au rămas în spitale au avut unde să doarmă. Nu mă gândeam că va supăra atât de rău această taxă. O vom elimina. Noi am gândit-o ca un mod să mai strângem bani pentru reabilitarea secției, dar până acum nu am încasat decât 100 de lei”, a explicat Capotă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit Pandurul, părinții au avut nemulțumiri cu privire la această taxă.

Eu nu sunt de acord cu această taxă. Mi se pare o aberație. Cum să lași copilul singur? Păi dacă are trei ani, acest copil știe ce-l doare? Poate să stea singur? Nu au ei personal ca să știm copiii în siguranță. Nu mi-aș lăsa copilul singur în spital pentru nimic în lume. Mai bine nu-l mai aduc la spital”, a spus o mămică.

Nu mi se pare o idee bună. Bani, dacă vor, pot să ia și din altă parte. Poate sunt părinți care nu au bani. Să dea 10 lei pentru fiecare zi de stat în spital cu copilul lor, este destul de greu pentru familiile care nu au bani”, a fost părerea unei mămici.

Politica