luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Biblioteca Aman. La An Nou, cărți noi

Anul Nou vine cu semne și cărți bune la bibliotecă. În ultimele două luni, decembrie 2018 și ianuarie 2019, zeci de cărți au ajuns pe rafturile bibliotecii. Noutățile editoriale pe care le propunem cititorilor noștri vin, într-o proporție covârșitoare, din sfera istoriei, acolo unde prevalează cărțile dedicate Centenarului Unirii din 1918, dar și cărțile despre personalitățile istorice ale românilor, Primul Război Mondial sau influența exercitată de cuplurile regale europene la scara bătrânului continent în ultimele secole.

Nu lipsesc nici cărțile din domeniul beletristicii, respectiv cele dedicate formării și dezvoltării personale pentru care cititorii manifestă un interes aparte. Între subiectele abordate în cuprinsul titlurilor disponibile, cititorii sunt invitați să înțeleagă necesitatea unei tranziții line între diferitele etape ale vieții, importanța agilității emoționale, nocivitatea autodependenței, dar și cea mai bună modalitate de îmbunătățire a modului de gândire.

Nu în ultimul rând, este continuată seria jurnalelor de călătorie, scrise într-un amestec de fantezie și realism. Semnalăm, cu această ocazie, apariția pe rafturile bibliotecii a ultimei cărți de nonficțiune semnată de scriitorul americano-britanic Bill Bryson. Intitulată „Însemnări de pe o insulă mică: o călătorie prin Marea Britanie”, cartea reprezintă o incursiune fascinantă în geografia istorică a Regatului Unit contemporan. Autorul este cunoscut de publicul român pentru cărțile privitoare la experiențele și călătoriile întreprinse pe meleagurile Americii de Sud, Australiei și Europei, dar mai ales pentru lucrarea sa de referință: „O istorie a vieții private”, o fabuloasă încercare de prezentare a utilității și evoluției încăperilor unei case contemporane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Deși anul a început de doar câteva zile, alături de urarea unui an cât mai bun, ne grăbim să le prezentăm cititorilor noștri ultimele cărți sosite în bibliotecă. Cele mai multe dintre acestea au fost publicate în anul recent încheiat și, într-o proporție relativ egală, reprezintă opere originale sau traduceri în limba română. Dată fiind importanța Unirii din 1918, cărțile lunii decembrie reflectă preocuparea noastră pentru cunoașterea și aprecierea istoriei naționale. Pentru luna ianuarie, am optat pentru continuarea și completarea altor serii constituite la nivelul bibliotecii: beletristică, formare și dezvoltare personală, dar și memorii și jurnale de călătorie. Doresc să evidențiez contribuția posesorilor de card de bibliotecă care, prin sugestiile formulate, ne susțin în selectarea și prioritizarea titlurilor care ajung în bibliotecă. Sperăm ca noul an să aducă cât mai mulți cititori. Cărțile vor fi, cu siguranță, la înălțime”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Cărțile pot fi împrumutate de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, de la compartimentele Împrumut cărți, în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri, în intervalul orar 08:30-19:30. De asemenea, cărțile pot fi împrumutate și de la cele patru filiale ale bibliotecii, situate în cartierele Brazda lui Novac, Craiovița Nouă, Valea Roșie și Rovine.

Într-o formă mult simplificată, serviciul de împrumut se desfășoară și prin intermediul proiectelor „Summer Books & Water Library”, în incinta Water Park-ului din Craiova, „Books on tracks”, în trenurile Hyperion, respectiv „Flying Books”, în cadrul Aeroportului Internațional Craiova.

Selecție de titluri:

  • Ayșe Kulin,Ultimul tren spre Istanbul”, traducere din limba turcă deCristina Crăciun, Bucureşti, Editura Nemira, 2018.
  • Bruce Springsteen, „Born to run”, traducerea din limba engleză și note de Mircea Pricăjean, Iaşi, Editura Polirom, 2017.
  • Cristian Moșneanu, „Mihai Viteazul”, Bucureşti, Editura Librex, 2018.
  • Dinah Jefferies, „Fiica negustorului de mătase”, traducere din limba engleză de Adriana Buciu Cimponeriu şi Radu Cimponeriu, Bucureşti, Editura Nemira, 2018.
  • Ioan-Aurel Pop,Istoria, adevărul și miturile”, ediția a 3-a, revăzută și adăugită, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2018.
  • Ioan Lupaș,Istoria unirii românilor: România. Marea Unire 1918-2018, coordonator Ioan Scurtu, Iași, Editura Tipo Moldova, 2017.
  • Oana Păun,Nopţi albe: jurnal de călătorie în Egipt”, Iaşi, Editura Polirom, 2017.
  • Rachel Ignotofsky, „Femei în ştiinţă: 50 de femei temerare care au schimbat lumea”, Bucureşti, Editura Nemira, 2018.
  • Samoilă Mârza, „Albumul Marii Uniri 1918. The Album of the Great Union 1918”, text introductiv de Radu Mârza, București, Editură și Tipografie Monitorul Oficial, 2018.
  • Teodora Stănescu Stanciu, „Istoria României în imagini: de la începuturi la Uniunea Europeană”, Bucureşti, Editura Litera, 2018.
  • Wajdi Mouawad și Sylvain Diaz, „Totul este scriitură. Wajdi Mouawad în dialog cu Sylvain Diaz”, traducere din limba franceză de Mihela Stan, Bucureşti, Editura Nemira, 2018.
  • Marea Unire din 1918 în context european”, coordonator Ioan Scurtu, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2017.
  • Primul război mondial”, 10 volume, traducere de Cora Radulian, București, Editura Litera, 2017.

Politica