vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Brâncuși, ținut în așteptare de UNESCO până în 2021

Este al doilea refuz în 4 ani primit de la UNESCO privind Ansamblul Brâncuși din Târgu Jiu. În 2015, ministrul Culturii de la acea vreme, Ionuț Vulpescu, declara că încă din 1990 se încearcă să fie acceptat Brâncuși la UNESCO.

brancusi unesco 1 1

„Dosarul a fost trimis în octombrie 2014, sunt lucruri din urmă, noi din 1990 încercăm acest lucru și cred că trebuie să facem mai mult. Noi considerăm că numele noastre mari din cultură – Brâncuși, Eliade, Eminescu se promovează. Ei se promovează singuri, dar noi, ca stat, trebuie să facem mai mult pentru a le promova opera”, a explicat Vulpescu în 2015. Atunci a fost prima oară când dosarul a fost refuzat, iar ansamblul alcătuit din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără de Sfârșit, nu va fi înscris pe Lista Patrimoniului Mondial, fiind notat de comitetul UNESCO cu cea mai mică notă posibilă.

În 2018, UNESCO a decis să-l țină în așteptare cel puțin până în 2021, iar valoarea și reputația la nivel mondial a Ansamblului Brâncuși a scăzut foarte mult. Statul român a fost informat de UNESCO, în data de 25 iulie 2018, că până în 2021 Ansamblul Brâncuși trebuie să aștepte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica