joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Șase fermieri olteni au cerut sprijin de la APIA pentru livezi

Fermierii olteni care deţin livezi de pruni, meri, cireşi, vişini, caişi şi zarzări au termen până la finalul acestei luni să solicite sprijinul cuplat pentru fructe. Şase fermieri olteni au depus la APIA Olt cereri în vederea obţinerii acestei subvenţii.

Cei şase fermieri din judeţ deţin 107,89 hectare de pruni, aceştia fiind din Leleasca, Sârbii Măgura, Urzica, Oboga şi Stoeneşti.
Purtătorul de cuvânt al APIA Olt, Corina Grecea, a precizat că suma pe care o vor primi va fi stabilită după centralizarea tuturor cererilor de la nivel naţional.
În 2017, fermierii au primit 198 de euro pe hectar.
Sprijinul cuplat pentru fructe destinate industrializării se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni, meri, cireşi, vişini, caişi şi zarzări pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice şi care fac dovada comercializării următoarelor cantităţi minime anuale pe hectar: 5,6 tone la prune, 7,8 tone la mere, 4,4 tone cireşe şi vişine, 4,7 tone caise şi zarzăre.

Politica