luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un oraş românesc pe lista celor mai cool destinații pentru anul 2019

Un oraş românesc a fost inclus de către editorii platformei National Geographic între cele 19 destinaţii cool recomandate turiştilor pentru anul 2019.

Potrivit Mediafax, Sibiul a fost cu adevărat pe placul editorilor. Ce recomandă oraşul Sibiu este gastronomia, pentru că acesta va face parte din regionala europeană de specialitate. Pe tot parcursul lui 2019, Sibiul va beneficia de o serie de evenimente culinare care numără târguri, turnee şi festivaluri care vor promova diversitatea gusturilor din zonă. În plus, zidul oraşului, păstrat timp de opt secole ca şi muzeul Brukenthal, deschis în 1817, se numără printre lucrurile care fac din Sibiu o destinaţie atractivă pentru cei care îşi planifică drumurile din 2019.

Prima destinaţie pe care mizează lista National Geographic este orașul japonez Setouchi. Acesta este considerat o alternativă fericită la aglomeraţia din metropolele foarte căutate din arhipelag în contextul în care aici este programată Cupa Mondială la rugby în 2019.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şi Antarctica şi-a făcut apariţia printre destinaţiile turistice deoarece în 2019 se aniversează 200 de ani de la expediţia lui William Smith din 1819. Aniversarea vine cu o croazieră programată cu un vas care reia dimensiunile ambarcaţiunii de acum două secole pentru 100 de pasageri. Traseul va include vâslitul alături de balene şi vizite în coloniile de pinguini, precum şi tabere nocturne pe calota polară.

Cunoscut mai degrabă ca oraş industrial, Pittsburgh, din Statele Unite ale Americii, a fost reintrodus în circuitul turistic de o expoziţie dedicată călătoriei pe lună cu Apollo 11 la Centrul de Istorie Heinz, precum şi de cea mai veche expoziţie internaţională de artă contemporană care va aduna 32 de artişti din întreaga lume la Carnegie Museum of Art.

Cambodgia combină hotelurile luxoase, templele şi ruinele pierdute în junglă. Două noi complexuri ecologice vor fi inaugurate în insule: Alila Villas Koh Russey şi Six Senses Krabey Island, cu peisaje mirifice şi tratamente de relaxare personalizate.
Corsica a devenit tot mai accesibilă pe măsură ce s-au înmulţit legăturile aeriene oferite de companiile de pe continentul european. Întâlnirea dintre cultura franceză şi cea italiană oferă un profil special insulei celebre pentru vremea blândă şi atracţiile culinare spectaculoase. Asta dacă nu ţii neapărat să vezi unde a copilărit Napoleon Bonaparte, de la a cărui naştere se sărbătoresc 250 de ani în 2019.

Aflată pe lista UNESCO din 2008, San Miguel de Allende este unadintre metropolele care combină turismul cu mediul creativ dezvoltat în galeriile şi cafenelele din oraş. San Miguel de Allende, în Mexic, este numită Capitala Culturii Americane în 2019.

Şi West Yorkshire a revenit în atenţia turiştilor datorită sculpturii. În 2019, aici este programată o trienală de sculptură unde principalele atracţii sunt aduse de The Henry Moore Institute, Leeds Art Gallery, The Hepworth Wakefield and Yorkshire Sculpture Park, din iunie până în septembrie. Lângă Wakefield, în apropiere, se găseşte şi muzeul minelor din Anglia.

Oraşul definit ca o metroplă cu ambiţii artistice este pentru 2019 Hong Kong. Parcurile de artă din zona Victoria de pe cheiul de la Kowloon se numără printre atracţiile oraşului. Galeriile de artă şi grădinile în care se practică tai chi oferă o varietate de opţiuni care au reinventat oraşul. Aici s-a inaugurat o nouă instituţie dedicată operei cantoneze ca şi un muzeu dedicat artei contemporane, M+. Un nou centru de interes pentru turişti a devenit Tai Kwun, o fostă secţie de poliţie, închisoare şi judecătorie transformată în ultimii ani într-un hot-spot cultural cu galerii de artă, restaurante şi baruri.

Guyana a devenit mai accesibilă în ultimii ani, cu toate că numărul de 3.500 de turişti pe an nu este tocmai o mândrie. Fosta colonie britanică ( aături de Surinam şi Guyana franceză) are legături directe cu Miami şi New York. Printre atracţiile sale se numără cascadele Kaieteur şi Potaro.

Oslo, capitala Norvegiei, este considerată capitala futuristă a ecologiei începutului de secol XXI.

Asmara, din Eritrea, se află printre preferinţele turiştilor după ce ţara a semnat acorduri de pace cu Etiopia şi Djibouti. Aventura şi arhitectura sunt atracţiile propuse de ţara africană.

Kwazulu Natal, în Africa de Sud, este noul centru de interes pentru amatorii de safari. Plajele şi incursiunile în mijlocul hoardelor de elefanţi şi între rinoceri din parcul Hluhluwe-Imfolozi sunt deja subiecte de discuţie pentru turiştii în căutare de locuri exotice.

Matera, din Italia, este Capitală Europeană a Culturii în 2019. Grotele preistorice, bisericile săpate în stâncă, concertele şi galeriile contemporane, toate atracţiile oraşului sunt pregătite pentru un 2019 intens.

În 2019, Indonezia este o destinaţie căutată de cei care îşi doresc să marcheze 150 de ani de la publicarea volumului semnat de Alfred Russel Wallace, ¨The Malay Archipelago¨, care a explorat diferenţele uriaşe în fauna unor zone apropiate din Indonezia.

Politica