duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Podul Olt, în reparații din primăvară

Proiectul ce vizează reparaţii capitale la Podul Olt de la Slatina va demara efectiv anul viitor, constructorul care a câştigat licitaţia având la dispoziţie trei luni pentru proiectare.

Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat, în luna iulie, de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Valoarea estimată, fără TVA, a investiţiei este de 26,35 milioane lei, finanţarea fiind asigurată cu bani de la bugetul de stat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Directorul Secţiei Drumuri Naţional (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat că a fost emis ordinul de proiectare, iar în primăvară vor începe lucrările propriu-zise.

Ordinul de proiectare a fost dat, în cadrul proiectului pentru reabilitarea Podului Olt. Suntem în perioada de trei luni, în care constructorul trebuie să facă proiectarea. Iar în primăvară se va da ordinul de începere a lucrărilor. Atunci podul va fi predat constructorului”, a afirmat Motorga.

Acesta este şi motivul pentru care SDN nu va mai astupa cea mai recentă groapă din pod, apărut chiar luni, ci se va limita în a o acoperi cu o placă metalică.

De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mai mici sau mai mari. Cea mai recentă era din 26 iulie 2016, când angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie. Ulterior, „artificiul” găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.

Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.

Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.

Politica