duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 20 de producţii în cursa pentru ”Cel mai bun film românesc”

Peste 20 de filme documentare şi de ficţiune lansate în cinema în 2018 sunt eligibile pentru a fi nominalizate la Premiile Gopo 2019.

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, printre filmele eligibile la titlul pentru Cel mai bun film românesc al anului 2019 se numără „Pororoca”, ce a avut premiera internaţională în cadrul competiţiei Festivalului Internaţional San Sebastian, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României la Premiile Oscar, filme cu succes la public precum „Charleston”, „Povestea unui pierde vară”, „Soldaţii. Poveste din Ferentari” sau „Moromeţii 2”. În lista filmelor eligibile se regăsesc anul acesta patru documentare lansate în 2018: „Fotbal Infinit”, „România neîmblânzită”, „Licu, o poveste românească” şi „Dacii liberi”.

Sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele româneşti produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent şi au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro. Regulamentul evenimentului poate fi consultat, de asemenea, pe site-ul oficial premiilegopo.ro/p/regulament.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din profesionişti din domeniu. După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 600 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an.

După modelul celebrelor gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo recompensează anual performanţele cineaştilor români.

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediţia a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

Politica