Viața la închisoare nu este cea mai bună, nu este tocmai cea mai delicată, dar în spatele acelor ziduri, oamenii au ceva special, au speranță. De ce special? Pentru că se întâmplă des ca cei ce au libertate deplină să renunțe la visele lor, să uite că au un scop sau chiar să nu aibă un scop în viață.
La Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova (PMT) am întâlnit patru suflete pline de speranță, oameni care au făcut greșeli pe care le plătesc. Oameni care au realizat cât de importantă este familia, abia după ce au călcat strâmb. Ei ne-au vorbit despre faptele pentru care au fost închiși, despre viețile lor dinaintea închisorii, dar ne-au destăinuit și ce planuri au pe viitor. Am aflat ce le lipsește cel mai mult acestor tineri, de unde își trag puterea și cum își vor petrece sărbătorile de iarnă.
„Îmi dădeau putere, dar poate când nu eram eu, mama plângea, tata la fel”
Bogdan Drăgoi are 22 de ani și este din Motru. Drogurile l-au pus în situații pe care nici măcar nu și le imagina. A fost închis pentru complicitate la omor, iar dorința lui cea mai mare este să fie alături de familie, să-i ajute pe ai lui.
„Sunt un om care a făcut o greșeală mai mare. Orice om face greșeli, dar a mea a fost mai mare. Sunt reținut pentru complicitate de omor. În anul 2013, luna mai, eu și încă trei persoane am chemat un dealer de droguri în oraș, în Motru. Voiam să îl tâlhărim. M-au pus pe mine să îl sun. A venit la Motru împreună cu o fată, l-am așteptat și l-am dus la locul stabilit, în zona Râpa. Trebuia să îl duc pe un drum forestier, dar el nu a vrut. A coborât pe un pod. Eu m-am dat jos din mașină și m-am dus la cei ce ne așteptau. Eu și încă unul am vrut să dăm înapoi, timp în care ceilalți doi s-au dus la mașina dealerului și au început să îi lovească mașina. Aveau la ei chei fixe și picioare de scaun. Când am văzut că au început să lovească mașina și pe el, am fugit în pădure. Am stat acolo aproape 30 de minute. M-au sunat. Mi-au spus să mă întorc la mașină. Când am ajuns, bărbatul era mort, iar fata picată în șanț, moartă și ea. Pe ea au urcat-o în portbagaj, iar pe dealer pe locurile din spate. Am vorbit și am stabilit să aruncăm mașina în lac. Am plecat spre lac, dar nu mergea să aruncăm mașina. Am plecat să găsim un loc pe unde se putea. Am găsit, dar nu am reușit să o facem, pentru că s-a împotmolit în nămol. Până la urmă, doi dintre noi au incendiat mașina. Am șters urmele și ne-am întâlnit în oraș. Înainte de toate astea, eram într-o lume a drogurilor. Când l-am văzut mort pe dealer am înlemnit. Trebuie să execut 15 ani de închisoare. Am făcut 5 ani și 7 luni și în 2020 intru într-o comisie de eliberare. Poliția a ajuns la noi după ce au luat urmele telefoanelor. O fată m-a dat pe mine prima dată. M-a făcut să mă văd cu ea, dar m-a așteptat poliția. Noi ne gândeam că vom fi prinși, dar de la droguri nu conștientizam. Aici este greu să suporți dorul de familie, în rest este bine. Cadrele sunt bune cu noi, ne ajută. Ieșim la activități în societate, jucăm fotbal. Sunt într-o relație foarte bună cu familia mea. Ei au fost singurii care m-au ajutat și sunt lângă mine. Fără ei nu aș fi rezistat. Când au aflat, în fața mea, erau puternici. Îmi dădeau putere, dar poate când nu eram eu, mama plângea, tata la fel. Fratele meu i-a ajutat din prima clipă. Toate rudele au fost lângă mine. Dintre toți prietenii mei, am rămas doar cu doi. Primesc vizite și de la familie și de la prieteni. Pe 23 decembrie plec în învoire până pe 28. O să fac sărbătorile acasă. Dacă aș avea ocazia să schimb ceva, nu m-aș mai droga. Nu aș schimba doar acea faptă, ci comportamentul meu. După ce ies, vreau să-mi caut un loc de muncă, să-mi ajut familia, să mă reintegrez în societate. Voi fi judecat de oameni, dar trebuie să mă cunoască și după să o facă. Am mai făcut sărbătorile aici. Primul Crăciun a fost foarte greu, dar m-am acomodat. Este o zi ca oricare alta. Eu nu mai simt că este Crăciunul sau Paștele. În locul ăsta este o zi ca oricare alta. Familia îmi lipsește cel mai mult, dar și libertatea. Mi-e dor să beau un suc în oraș sau să merg la magazin când vreau eu”, ne-a mărturist Bogdan.
„A început totul cu o simplă fată. Ea făcuse prostituție. Avea 15 ani și era dificil”
Născută în județul Bacău, Ana-Maria Lambru are 21 de ani și consideră că și-a folosit istețimea într-un mod negativ. A fost închisă pentru de trafic de persoane, după ce a găzduit și și-a însușit bani de la 22 de fete. Ana-Maria spune că a învățat adevăratele valori ale vieții își dorește un viitor în România.
„Sunt o persoană care în timp a devenit mai puternică. O persoană care a învățat adevăratele valori ale vieții. Am fost închisă pentru infracțiunea de trafic de persoane. Am fost condamnată la trei ani. Am săvârșit deja doi din trei și sper ca aici să se încheie. Eu sunt închisă mai exact pentru găzduire și însușire de bani. Totul a început la 17 ani. La acea vreme eram la liceu, în clasa a 11-a. Consider că mi-am folosit istețimea într-un mod negativ. A început totul cu o simplă fată. Ea făcuse prostituție. Avea 15 ani și era dificil. Nu toți se încurcă oricum cu minore. Nu eram prietene, dar era în anturajul meu. Mi-a spus că are nevoie de bani, că știe exact cum se fac lucrurile astea și că are nevoie de o gazdă, un loc în are să se prostitueze. Prietenul meu la acea vreme, actualul soț, avea posibilitatea de a lua o chirie. Am luat o chirie după ce m-am gândit două săptămâni. Știam că se fac bani. De la ea a pornit totul. Așa am ajuns să găzduiesc și să însușesc sume de la 22 de fete. Nu au fost toate în același timp, dar în total au fost 22. Ele făceau bani acolo și împărțeau câștigul cu noi. Totul a durat un an și două luni. Nu le-am obligat, nu le-am făcut nimic. Două dintre fete aveau toată familia în închisoare. Pentru ele, prostituția era o afacere de familie. După ce au venit la noi, soții fetelor le-au dat date despre noi. Ne-au denunțat pentru a li se micșora pedeapsa. Nu s-a întâmplat așa. Soțul meu este și el reținut din 2015. Inițial, am fost reținuți și eu și el, dar am fost eliberată după o lună de arest preventiv. Am plecat în Italia, la părinții lui. Am lucrat acolo, dar când am aflat că am primit o condamnare de trei ani, m-am întors și mi-am asumat. A fost un șoc. Chiar dacă a fost alegerea mea să mă întorc în țară. Am vrut să-mi închei socotelile, să plătesc pentru ce am făcut. Primele 21 de zile am stat la carantină. Atunci mi-a fost cel mai greu. Nu mâncam, plângeam. Nu îmi venea să cred că sunt eu. Pentru familia mea a fost un șoc, dar sunt copilul lor și mă susțin. Și familia soțului ne susține. Ei nu știau nimic. Nu le-am dat de bănuit. Era totul roz. El lucra la o măcelărie, dar a renunțat. Făceam deja foarte mulți bani. Cea mai mică sumă făcută într-o zi a fost 700 de lei, doar partea noastră. Cea mai mare a fost 2.000 de euro și 1.200 de lei. Erau destul de mulți bani. Când veneau ai noștri în vizită, închideam totul pentru o săptămână. Ne purtam cât puteam noi de natural. Un șoc e prea puțin spus. Nici când căutau avocați nu realizau. Așteptau să se trezească din vis. Poate a fost și vârsta de vină sau anturajele. Nu distingeam atât de clar binele de rău. Nici măcar o fată nu ne-a mai căutat, dar nici nu au dat declarații împotriva noastră. Au recunoscut că au făcut totul voit. Erau și fete cu un anumit statut. Una dintre ele era asistentă medicală. Ele ne căutau pe noi, nu le căutam noi. După ce ies, vreau să fac postliceala de asistente. Pot să fac școala respectivă, iar diploma va fi recunoscută în UE. Voi lucra în afară câțiva ani pentru a-mi face un viitor în România. Aici, Crăciunul este o zi ca oricare alta, doar că foarte tristă. Sper să fie ultimul an. Pentru mine este un subiect mai sensibil. Țin legătura cu puțini prieteni. Toți și-au făcut o familie. Unii au plecat din țară, iar ceilalți sunt oameni normali care muncesc sau sunt la școală. Familia îmi lipsește. Este singurul lucru care ne lipsește tuturor. Poți rezista și 10 ani fără să mănânci ceva anume, dar fără să îți vezi părinții, mai greu. Cel mai apăsător este dorul și doare, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, a spus Ana-Maria Lambru.
„Când pășești pe poarta închisorii, întri într-o altă lume”
Aly Bărbulescu are 20 de ani, este din Craiova și crede că viața ți-o faci singur. A fost închis de mai multe ori. Acasă îl așteaptă bunica, fratele mai mare, dar și un copil. Părinții au fost mai mult absenți din viața lui, în timp ce anturajul și-a făcut loc.
„Eu sunt unul dintre cei care nu și-au ales bine drumul în viață. Am făcut niște greșeli pentru care trebuie să plătesc. Am fost reținut pentru o faptă din 2016, un furt. Eu am mai plătit alte greșeli aici, greșeli făcute la 14 ani. Atunci, am furat. Am ajuns în detenție pentru trei ani. Un an și două luni i-am făcut pe Buziaș, restul aici. Mi s-a mărit mandatul cu șase luni, dar m-am eliberat condiționat după trei ani. După ce am fost eliberat, m-am apucat iarăși de furat. Am furat o mașină, dar au fost și alte furturi. Este greu să lași anturajul. Am furat dint-un magazin. Ne-au dus la secție, ne-au luat declarații și ne-au dat drumul. Eu m-am reîntors să fac cele șase luni ce-mi rămăseseră de executat și după ce am fost eliberat, am zis că nu o să mă mai întorc niciodată. Am plecat din țară pentru o perioadă. Am muncit. Nu o mai făcusem. M-am însurat, am făcut un copil. Am muncit și în țară, pentru nașul copilului meu. Apoi, când nici nu mă așteptam, am ajuns din nou aici, pentru trei ani. Cauza a fost furtul din magazin. Faptele au venit din urmă. Sunt aici din septembrie și mai am un an și trei luni până la prima comisie. M-am adaptat puțin mai greu la condiții, dar este mai bine decât înainte. Este greu. Nu țin legătura cu soția mea. Ea nu a putut să treacă peste pedeapsa pe care am primit-o. Nu mă așteptam. Copilul este la niște asistenți maternali. Primul lucru pe care vreau să îl fac, este să-mi iau copilul. Pentru asta vreau să lupt. Mama lui este minoră. Protecția a considerat că dacă eu nu mai sunt, este mai bine să îl ia un asistent maternal. Nu sunt în cea mai bună relație cu părinții mei. Ei sunt plecați, așa au fost cam toată viața mea. Au fost 14 ani în Italia, acum sunt în Anglia de 4-5 ani. Ei vin acasă de sărbători, dacă vin și atunci. Eu sunt cu bunica mea, cu fratele meu mai mare, mătușa, unchii. Vorbesc la telefon cu ei, mă vizitează. Când am intrat pentru prima dată, a fost foarte greu. A fost nevoie să vindem apartamentul în care locuiam și să ne mutăm în unul mai mic. Am plătit avocați. Acum, ultima dată, nimeni nu se aștepta. Într-o zi, m-a oprit o mașină pe stradă, polițiștii mi-au spus că vor să vorbească ceva cu mine, apoi mi-au zis că am primit trei ani definitiv. Eu munceam. Pentru mine era ceva uimitor, eu nu muncisem în viața mea. Nu se aștepta nimeni să ajung din nou închis. Nu a fost chiar greu să-mi găsesc de muncă. Lucram la nașul copilului meu, aici, în Craiova. El m-a îndrumat. Mi-a spus să las prostiile și să muncesc. Nu mai aveam timp pentru anturaje. Aveam timp pentru muncă și copil. El a fost cel mai mare cadou al meu. El mi-a dat cea mai mare putere. Când ies, vreau să îmi iau copilul și să mă întorc la muncă. Nașul îmi spune mereu să nu trec cu gândul peste aceste ziduri. Îmi voi petrece sărbătorile liniștit. Vom face o masă, o să vorbim, o să ascultăm muzică. Sunt câteva persoane cu care mă înțeleg bine. Este greu totuși să găsești pe cineva căruia să-i spui care îți e durerea. Am mai făcut sărbătorile închis. Prima dată a fost foarte greu. Am plâns și m-am gândit doar la bunica mea. Îmi era foarte dor de casă, cum îmi este și acum. În aceste momente, îmi lipsește copilul meu. Aici întâlnești fel și fel de oameni. Este o experiență care te întărește. Este o altă lume. Odată ce întri pe poarta asta, pășești într-o altă lume. Suntem oameni toți și nu trebuie să fim priviți strâmb. În închisori, ai parte de lucruri pe care alții nu le trăiesc într-o viață. Mulți sunt lăsați de familie. Este greu să nu ai pe nimeni. Învățăm din greșelile altuia, este normal. Îți compari faptele tale cu ale altuia. Altul stă doi ani și șase luni pentru crimă, iar eu stau trei pentru că am furat dintr-un magazin. Dar trebuie să respectăm legea. Greșești, plătești”, a afirmat Aly.
„Am fost și la Târșol, la Rahova, la Jilava. Acolo era rău”
La 21 de ani, Florentina Boerescu este reținută pentru trafic de droguri. Are și un copil de doi ani, o fetiță. Tânăra a trecut și pe la alte penitenciare, până să ajungă la Craiova. După ce va fi eliberată, vrea să muncească pentru copilul ei.
„Mă consider o persoană bună. Comunic mult cu oamenii și îi ajut cât pot de mult. Am fost închisă pentru trafic de droguri și consum. Toată familia mea se ocupa cu așa ceva. După ce au fost arestați, am vrut și eu să fac asta. Ei nu au știut ce vreau eu să fac. Altceva nu știam ce să fac. Era singurul lucru la care mă pricepeam. Am cerut ajutorul și altora. Sunt arestată de doi ani și mai am o lună de stat, până la prima comisie. M-am adaptat bine la condițiile de aici. Am găsit oameni buni, care ne ajută. Am fost și la Târșol, la Rahova, la Jilava. Acolo era rău, nici nu credeam că poate fi așa de rău. Aici este mai bine. Totul este mai bine. Nu sunt într-o relație foarte bună cu familia. Nu vorbim prea mult. Când au auzit că voi fi arestată, li s-a părut ceva normal. Nu i-a prea interesat. Poliția m-a urmărit. Făceam trafic de droguri cu un prieten de-al meu. Polițiștii știau că se ocupa familia mea cu așa ceva și aveau și informații. Îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu aș repeta fapta, mi-aș continua școala. Când o să ies, vreau să-mi găsesc un loc de muncă. Am un copil de doi ani. Este în grija bunicii ei. Tatăl ei este și el închis, dar din alte motive. Bunica ei este un mare ajutor. Nu știu cum îmi voi petrece sărbătorile aici. Am mai făcut sărbătorile aici. Este ca și acasă, dar fără libertate. Copilul meu îmi lipsește cel mai mult”, ne-a povestit Florentina.
Conform tradiției, în această perioadă se merge în colindat. Tinerii din penitenciar o să participe la „Festivalul șanselor tale”. Sunt oameni cu speranțe, oameni care au făcut greșeli pe care și le asumă. Nu le este frică de judecata oamenilor. Ei știu că au propria lor șansă la o viață bună, liniștită și dreaptă.
Fotoreporter: Lucian Sandu
