marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Peste 1.800 de materiale pirotehnice, confiscate de polițiști

Le-au confiscat ,,bombele” și i-au cadorisit cu dosare penale. Este vorba despre polițiștii mehedințeni care au luat în vizor samsarii de petarde.

La data de 07.12.2018, polițiștii Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat pe raza municipiului un bărbat de 37 ani, din Dr.Tr. Severin, care avea asupra sa un număr de 120 de bucăți materiale pirotehnice (petarde). În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 346 alin.1 din Codul Penal. Cercetările continuă urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluţia corespunzătoare. Tot la data de 07.12.2018, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în zona Pieței Agroalimentare din loc. Schela Cladovei de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, un bărbat de 26 ani, din municipiu, care deținea asupra sa un număr de 1.700 materiale pirotehnice (petarde). În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 346 alin.1 din Codul Penal.

Cercetările continuă urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluţia corespunzătoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica