duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Spectacol caritabil pentru copiii din centrul de recuperare „Vis de Copil”

„Participă şi tu la bucuria Crăciunului”, este sloganul sub care, pe 12 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova va avea loc un spectacol caritabil pentru copiii internaţi în centrul de recuperare „Vis de Copil”.


Evenimentul este organizat de Comunitatea Elenă din Craiova, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor, PlayAgency şi Salsa Dynamyk Dance School.
Andrei Misescu, cel care se ocupă de eveniment, ne-a relatat cum a luat decizia sprijinirii acestui centru: „Am fost acolo într-o vizită şi am văzut cazurile pe care le au acolo, copiii, problemele pe care le au şi am zis că merită. Sunt copii cu handicap, iar pentru ei incluziunea în societate este din start un pas imens, faţă de ceilalţi. Am început acest proiect pentru că îmi doream de mult timp să fac un spectacol pentru aceşti copii. Sunt copii cu vârste destul de fragede, dar sunt şi câteva cazuri de 14-15 ani. Ei nu vor putea veni la spectacol pentru că nu pot părăsi centrul neînsoţiţi de cadre medicale. Dar, pe 18 decembrie, vom participa la spectacolul de Crăciun pe care îl vor avea la centru. Vom face un mic program pentru ei şi le vom da şi cadourile şi tot ce se va strânge în urma spectacolului din 12 decembrie”.

Spectacolul va avea loc pe 12 decembrie, la ora 19, iar preţul unui bilet de intrare va fi de minim 10 lei. Pe scenă vor evolua Ansamblul Irini al Comunității Elene Craiova şi dansatori ai şcolii de dans Dynamyk Dance School. În timpul spectacolului, participanţii vor putea face donaţii prin intermediul a două urne mobile. Toţi banii strânşi vor merge către copiii de la centrul „Vis de Copil”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica