„O respirație în plus pentru viață”, bal caritabil în Craiova

Ana-Maria Constantinescu

A doua ediţie a balului caritabil „Decembrie Magic” va avea loc vineri, 14 decembrie, la Craiova. Balul se va desfăşura sub deviza „O respirație în plus pentru viață”, iar organizatorii îşi propun să strângă fondurile necesare achiziționării unui aparat de asistare a tusei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr. 1 Craiova.
„Acest bal caritabil este destinat în primul rând copiilor, fiind al doilea bal de acest fel organizat în Craiova. Lor li se pot alătura părinții, educatorii lor și alte persoane generoase. Toți copiii participanți vor primi un cadou de la Moș Crăciun.
Evenimentul este organizat de Mihaela Nedelcu și de Asociația Parent Project, cu sprijinul Meliss Events și al altor sponsori, care furnizează resursele materiale necesare.
Programul artistic este asigurat de Alla Cebotari, actriță la Teatrul pentru copii și tineret „Colibri”, și de Clubul de dans sportiv „Katamis”.
Fotograful evenimentului este Florin Florescu.
Cu această ocazie, se va desfășura și un târg de Crăciun, cu diverse obiecte și produse provenite din donații. Banii obținuți vor fi utilizați, de asemenea, pentru achiziționarea aparatului de asistare a tusei”, spun organizatorii.
Potrivit acestora, aparatul Caugh Assist, necompensat acum de CAS, în valoare de 6.000 de euro și câteva chituri individuale, în valoare de 48 de euro fiecare, vor fi puse la dispoziția Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 din Craiova.
Organizator al evenimentului este Asociația Parent Project România, cu sediul în Craiova, este dedicată asistenței și cercetării celei mai des întâlnite afecțiuni care provoacă moartea diagnosticată în perioada copilăriei: Distrofia Musculară Duchenne (DMD) și formei mai puțin severe, Distrofia Musculară Becker (DMB). Ea reunește în același cadru familii, specialiști din domeniul medical și social, persoane de îngrijire, persoane de suport interesate de domeniul distrofiilor musculare și al implicațiilor acestei maladii în viața comunității.
Balul va avea loc la Meliss Events, Centura de nord, Craiova, cu începere de la ora 19, iar preţul unui bilet de participare este de 110 lei.
Proiectul poate fi sprijinit și prin donații în contul asociației: RO56RNCB0140066068840001, Banca Comercială Română.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol