luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primele contracte pentru Drumul Expres Craiova-Piteşti, semnate

Contractele pentru construirea celor două tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Pitești au fost semnate luni, la Consiliul Judeţean Dolj. Este vorba despre 58 de kilometri de şosea.

Primele două tronsoane sunt încredinţate firmelor Trevio Scavi (Italia) – 17,7 kilometri şi respectiv asocierii de firme româneşti SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL – 39,85 kilometri.

Potrivit informării CNAIR, primul tronson are ca punct de pornire desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final interferenţa cu judeţul Olt, urmând a traversa localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, pentru a face joncţiunea cu tronsonul doi, care la rândul său traversează localităţile, Balş, Bîrza, Piatra-Olt, Slătioara, Milcov, Valea Mare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primul tronson va avea o lungime de 17 kilometri și o valoare estimată de 479.802.905,88 lei, fără TVA, iar cel de-al doilea are o valoare estimată a contractului, fără TVA, de 671,388,626.66 lei.

Potrivit directorului Narcis Neaga, durata contractului este de 96 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție.

Drumul Expres Craiova – Slatina – Piteşti va avea o lungime de 121 de kilometri, având o valoare estimată de 3,7 miliarde euro, fără TVA.

Politica