luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Foto/Video – Cum a sărbătorit Craiova Centenarul

A fost ger la Craiova, dar locuitorii oraşului au îndurat frigul şi au fost prezenţi la manifestările organizate de Ziua Naţională a României. Cei mai mici craioveni şi-au convins părinţii să îi aducă în centrul oraşului pentru a vedea parada militară. Momente artistice speciale au fost puse în scenă la finalul evenimentului. Unii dintre cei prezenţi au asistat însă la manifestări cu emoţii. Aceasta pentru că autorităţile locale au uitat să cureţe acoperişul Primăriei de zăpadă. La fel şi proprietarii clădirilor din zonă.

 

Manifestările dedicate celebrării Zilei Naţionale a României, la o sută de ani de la Marea Unire, au debutat, la Craiova cu intonarea imnului naţional, o slujbă religioasă şi alocuţiunile oficialităţilor, aşa cum se întâmplă, de obicei, la astfel de evenimente.

47094270 1967026723382386 3299692145086038016 n

Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință – cuvintele acestea au traversat un secol de istorie și vorbesc atât despre măreția și importanța împlinirii de la 1 Decembrie 1918, cât și despre însemnătatea momentelor înălțătoare pe care le trăim astăzi, când celebrăm Centenarul Marii Uniri.
Este un bun prilej să reflectăm asupra parcursului ultimilor 100 de ani, dar și asupra celui pe care ni-l dorim pentru următorii 100. Mai mult ca oricând, este timpul să ne întrebăm cum putem noi, moștenitorii unui veac de unitate, să arătăm mai bine recunoștința pentru marea realizare a înaintașilor și ce putem face pentru a-i asigura dăinuirea.
Trebuie să dovedim că uniunea între teritorii a devenit cu adevărat „unire-n cuget și simțiri”. Să trecem peste ce ne desparte și să păstrăm doar ceea ce ne apropie. Să ne uităm către semeni cu prietenie, să oferim mereu un umăr de sprijin și o mână de ajutor. Să știm că și forțele mici pot da naștere operelor uriașe, atunci când sunt legate prin consens. Să înțelegem că România următorului veac se construiește astăzi, iar garanția unității ei stă în gesturile și acțiunile pe care fiecare dintre noi trebuie să le așeze, zi de zi, sub semnul solidarității, al înțelegerii și al conlucrării pentru binele comun.
Aceasta este datoria pe care un secol de-a lungul căruia am scris istorie ca un singur neam ne-o impune față de generațiile trecutului, aceasta este moștenirea pe care avem obligația să o transmitem intactă generațiilor viitoare”, a fost mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat: „Trăim astăzi un moment unic nu doar pentru lumea secolului 21, ci pentru generații întregi de români. Ziua Națională, 01 Decembrie, este o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. O zi specială, care poartă amprenta atât de covârșitoare a importanței trecutului său, dar și responsabilitatea noastră, a celor din prezent, pentru viitorul unei nații binecuvântate de Dumnezeu. Este ziua în care avem obligația, mai mult ca oricând, să ne plecăm în memoria sutelor de mii de români care s-au jertfit pentru un ideal și să încercăm să ne ridicăm la înălțimea vredniciei înaintașilor noștri. Pentru noi, craiovenii, Marea Unire are semnificații profunde. Cu mândrie și respect în suflet, este de datoria noastră să amintim că militarii de la Regimentul 5 Vanători din Craiova au fost primii care au intrat în Alba lulia, după săvârșirea Marii Uniri, sub comanda unor bravi ostași craioveni precum Traian Epure sau Vasile Gagiu. Să nu uităm că oltenii au participat la toate evenimentele înfăptuirii statului modern român, începând din 1821 și până în 1918. Iar noi, cei de acum, suntem datori să purtăm în suflet modelul personalităților din acele vremuri pentru care sentimentul patriotic era mai presus de orice și care nu pregetau nicio secundă pentru a transmite peste tot în lume, crezul de seamă al românilor, de unire în cuget și-n simțiri. Locuitori ai vechii Cetăți a Banilor, un oraș cu neprețuite mărturii vii ale trecutului, rolul generației noastre – autorități și simpli cetățeni, este mai important ca oricând, acum, în an Centenar. Avem datoria de a învăța din istorie, de a ne închina cu smerenie în fața strămoșilor noștri, de a ne prețui patrimoniul și tezaurul cultural, dar, mai presus de orice, de a proiecta următorul secol și de a creiona viitorul nepoților noștri. Fiecare dintre noi are datoria să nu uite că românii au fost dintotdeauna repere ale istoriei universale, indiferent că vorbim de cultură, economie sau istorie, iar contextul actual prin care țara noastră este un partener de nădejde al marilor forțe ale lumii ne obligă să devenim mai buni în tot ceea ce facem. La ceas aniversar, într-un moment unic pentru generații întregi, haideți să găsim împreună cele mai bune soluții pentru a păstra și a duce mai departe valorile patrimoniului nostru. În calitate de primar al Municipiului Craiova, vă doresc să vă bucurați cu tot sufletul de clipa astrală a neamului românesc – Marea Unire”.

Evenimentul a continuat cu depunerea de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

În tot acest timp, de câteva ori, de pe Primăria Craiova au căzut bucăţi de zăpadă, iar craiovenii care asistau la manifestări pe trotuarul din faţa magazinelor de lângă Primărie, aveau emoţii şi se rugau să nu cadă bucăţile de gheaţă, de zăpadă, ori ţurţurii care nu fuseseră înlăturaţi de pe clădiri.

WhatsApp Image 2018 12 01 at 12.39.23

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au continuat cu parada militară, cel mai aşteptat moment.

La final, cei care au mai rămas în stradă au asistat la un spectacol artistic realizat de studenți craioveni reuniți de la cinci școli de dans din oraş, de artiștii de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase, corul de copii de la Colegiul Militar Tudor Vladimirescu și artiștii de la Muzica Militară din cadrul Garnizoanei Craiova.

 

Politica