Acțiunea de distribuire a tichetelor sociale de Crăciun a început astăzi, 28 noiembrie, potrivit unui comunicat remis de Primăria Slatina, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române.
Potrivit sursei citate, din numărul total de 6.385 cereri depuse inițial de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi propriu-zis tichetele sociale un număr de 6.219 persoane.
Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 15 septembrie – 19 octombrie, persoanele direct vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie direct site-ul Primăriei municipiului Slatina www.primariaslatina.ro.
„Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, se arată în comunicatul citat.
Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 73 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor. Totodată, lista poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica „Informații de interes public”.