joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Botoșani, deplasare de coșmar! 7 înfrângeri la rând pentru olteni!

Trupa lui Mangia nu a fost capabilă să rupă blestemul Municipalului din Botoșani și a pierdut pentru a șaptea oară la rând. Mihai Roman, împrumutat tocmai de la olteni, a oferit faza meciului.

Oltenii s-au împotmolit iarăși în bălțile de la poarta moldovenilor. Pentru a șaptea oară la rând în fieful lui Iftime. Partida a început cu gazdele în ofensivă, punând presiune pe poarta lui Pigliacelli. Iar goalkeeper-ul CSU a cedat prima oară la șutul conaționalului Fabbrini. Mihai Roman a oferit un assist genial, din rabona, portarul oltenilor nu a ieșit pe minge, iar gazdele au făcut 2-0 prin Fulop. Scorul pauzei. Actul secund a fost radical diferit de primul. S-a jucat doar la poarta moldovenilor, care au apărat ca pe vremea lui Ștefan cel Mare avantajul. Până în minutul 79, când nu au mai avut soluții la lovitura de cap a lui Mateiu. Oltenii au atacat frenetic, până la final, dar tabela nu s-a mai modificat, într-un meci în care jucătorii CSU i-au cerut lui Istvan Kovacs în trei rânduri lovitură de la 11 metri și de fiecare dată au fost refuzați.

Mangia a răbufnit la final
După meci, antrenorul italian a ajuns să ceară inclusiv schimbarea sistemului competițional, pe sistemul rusesc: „Am pierdut un meci din ultimele zece. Eu nu vorbesc despre arbitraj. Cineva vorbește mult de Craiova, să vorbească de echipa lui. Nu vreau să aud că e Craiova avantajată de arbitri. La pauză le-am spus că trebuie să schimbăm ceva. S-a văzut în partea secundă, am jucat mai bine. E foarte echilibrat campionatul. Vorbim de meciul următor, acesta s-a terminat. Pentru mine e mai bine ca sistemul competițional să fie ca în Rusia. Finalul turului este acum și campionatul se reia în martie. Cred că ar fi mai bine așa”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mateiu a sărit la gâtul lui Pigliacelli
Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul CSU, și autorul golului de consolare din partida de luni, i-a reproșat lui Pigliacelli golul încasat de la Fulop: „Nu mă interesează rabona lui Roman. Păcat că nu a ieşit portarul, nu trebuia să luăm gol la acea fază”. Mateiu a afirmat totodată că participarea echipei în play-off e pusă în pericol: „Aşa e la Botoşani. Bravo lor, îi felicit, dar nu cred că meritau victoria. A doua repriză am fost foarte buni şi meritam un egal pe final. Au marcat cu noroc două goluri, chiar dacă au jucat mai bine în prima repriză. Trebuie să ne revenim, poate nu prindem nici play-off-ul. Sunt echipe foarte bune, toate joacă bine”.

Bancu a văzut 2 penalty-uri
Nicușor Bancu apreciază că echipa trebuie să înceapă să ia puncte și cu echipele mici: „Am făcut două greșeli în prima repriză. La pauză am vorbit să întoarcem rezultatul. Am făcut o repriză secundă foarte bună, dar am marcat o singură dată. Îi felicităm pe cei de la Botoșani pentru victorie. Acum nu ne rămâne decât se ne revenim și să câștigăm cu Dunărea. Am văzut că am avut două penalty-uri neacordate. Arbitrul ne-a spus că nu a văzut. Dacă luăm mai multe puncte cu echipele mici, am fi mai sus în clasament. Dacă nu reușim să luăm, vom fi mai jos. Dar cred că vom prinde play-off-ul”.

FC Botoșani – CSU Craiova 2-1
Au marcat: Diego Fabbrini 25, Lorand Fulop 35 / Alexandru Mateiu 79
Stadion: Municipal (Botoşani); Spectatori: 500;
FC Botoşani: Pap – Patache, Burcă, Miron, Dumitraş (43 Chitoşcă) – Karaboue (85 Târşa), Papa – Fabbrini, L. Fulop, Golofca (74 Ongenda) – M. Roman. Antrenor: Liviu Ciubotariu
CSU Craiova: Pigliacelli – Dimitrov, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ (46 Meza Colli), Mihăilă (75 Fedele), Burlacu (62 Glavina) – Koljic. Antrenor: Devis Mangia
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); Asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Ovidiu Artene (Vaslui); Rezervă: Mihai Amorăriţei (Câmpina); Observatori: Florin Hîncu (Braşov) şi Marin Petrache (Săbăreni).

Politica