duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

MAI scoate la concurs sute de posturi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă organizarea de examene pentru ocuparea a peste 900 de posturi, atât din sursă externă, cât şi din interiorul instituţiei. Cele 946 de funcţii vacante care vor fi scoase la concurs au fost aprobate prin Memorandum în şedinţa de guvern de vineri, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Demersurile pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi realizate etapizat, începând de anul acesta şi vor continua anul viitor, potrivit Adevărul.

Concursurile sunt destinate personalului recrutat din sursă externă, dar şi celui din cadrul MAI, prin trecere din corpul agenţilor/subofiţerilor în cel al ofiţerilor, conform deciziei structurii organizatoare. Persoanele declarate admise vor fi încadrate în posturile pentru care au candidat pe parcursul anului 2019.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre structurile MAI care scot la concurs posturi se numără Direcţia Generală Management Urgenţe Medicale, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi  Inspectoratul General pentru Imigrări.

De asemenea, se mai caută cadre pentru Direcţia Generală Anticorupţie, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Academia de Poliţie, Casa de Pensii Sectorială.

Politica