marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

1 decembrie, sărbatorit mai devreme. Prima petrecere cu fasole și cârnați

La Polovragi a avut deja loc petrecerea cu fasole și cârnați care trebuia sărbătorită de 1 decembrie. Cu țuică în loc de vin, localnicii s-au strâns și au profitat de meniul respectiv, dar și de muzica tradițională din căminul cultural, unde tocmai a fost inaugurat un candelabru de 20.000 de lei, care are aproape 1000 de bucăți de cristal.

Trei ceaune uriase au fiert în plină zi, iar cele 600 de porții de fasole au fost împărțite localnicilor. A fost servită și țuică fiartă, iar pentru cei care n-au ținut post, au fost oferiți cârnați prăjiți. Locuitorii comunei au avut cuvinte de laudă la adresa primarului. „Să trăiască domnul primar și să mai facă din astea că e bune. Fasolea e mai bună însă decât țuica pentru că țuica ne ia de cap și ne îmbătăm. Să trăiască România”.

Totul a fost asigurat prin sponsorizări și donații făcute inclusiv de salariați ai Primăriei, nu s-a cheltuit niciun ban de la bugetul local. La sfarsitul petrecerii, cei mai multi dintre gorjenii de la Polovragi erau siguri c-a venit 1 Decembrie mai devreme. „Foarte frumoasă ziua aceasta de 1 Decembrie. Și noi, cei de la ansamblul local, suntem pe teren cu fluierele să cântăm și să ne veselim cu toții. A venit un pic mai devreme Ziua Națională, dar e frumos. M-am îmbrăcat cu costum național și îl port cu foarte multă mândrie”, a spus un alt localnic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul a explicat de ce petrecerea a avut loc mai devreme. „Copiii vor participa pe 30 noiembrie la emisiunea lui Cătălin Măruță, unde vor avea de susținut un dans centenar, cu trecere prin vreo 5-6 zone folclorice, iar a doua zi, pe 1 Decembrie, vor fi prezenți la sărbătoarea de la Alba Iulia. Noi, adulții, vom fi și noi prezenți în Piața Prefecturii, la Târgu Jiu, printre adulți numărându-mă și eu, și, ca urmare, pe 1 Decembrie chiar nu prea mai era nimeni aici. În plus acum avem acest festival extraordinar cu muzică tradițională românească pe care l-am putut găzdui și, de aceea, am ales acest moment pentru a sărbători Ziua Națională”, a spus primarul de la Polovragi.

Politica