Istoria gropii de la Mofleni este, în sine, dovada unui lucru negândit și prost făcut. De-a lungul anilor, autoritățile au luat hotărâri contradictorii, au schimbat abordarea de la o zi la alta, iar în cele din urmă au ajuns la cea mai proastă decizie: aceea de sacrificare a Craiovei, transformată în polul județean al gunoiului, în schimbul a 50 de milioane de euro, banii europeni acordați pentru masterplanul de deșeuri. Lipsa unei coerențe administrative și cea a unei strategii pe termen lung reies limpede din drumul haotic urmat de municipalitate în tot acest timp.
Încă din 2003, mai mulți consilieri municipali invocau neajunsurile amplasamentului unui depozit de deșeuri la dezbaterea publică organizată pe marginea raportului la studiul de impact asupra mediului. Deși s-a ridicat problema extinderii orașului, a imposibilității de punere în valoare a Parcului Lunca Jiului, a proximității locuințelor și a vânturilor care bat în direcția Craiovei, proiectul a mers mai departe. În 2007, la dezbaterea publică pentru deschiderea celulelor C2 și C3, câțiva locuitori din Mofleni și Bucovăț incriminau deja depozitul, după patru ani de funcționare, pentru mirosul insuportabil, înmulțirea muștelor, a câinilor și a ciorilor. Cu trecerea timpului, însă, toți craiovenii au început să simtă disconfortul provocat de groapa de la Mofleni, nu doar locuitorii din imediata apropiere. Și avem în față decenii de conviețuire cu mizeria și emanațiile sale, căci amplasamentul este prevăzut să funcționeze 39 de ani, chiar mai mult dacă la finele acestora capacitatea gropii nu este epuizată.
După asocierea păguboasă din 2002, în 2008 , prin HCL 360, generoasa administrație locală a deschis porțile orașului pentru primirea gunoiului din tot județul. Primăria a decis atunci intrarea Craiovei în Asociația ADI Ecodolj și, ținând seama de capacitatea existentă a depozitului de la Mofleni, punerea la dispoziție pentru toate localitățile județului a acestuia în vederea eliminării deșeurilor solide municipale. Chiar și la acea vreme, în Planul de gestionare a deșeurilor elaborat de CJ Dolj, se menționa: „Există numeroase critici privind locaţia actuală a depozitului de la Craiova. O eventuală iniţiativă viitoare de mutare a amplasamentului acestui depozit zonal trebuie să ţină cont de viziunea strategică selectată şi de necesitatea de deservire a întregului judeţ.” Deși mai marii Consiliului Județean și ai Primăriei au vehiculat nume de localități pentru eventualitatea strămutării gropii, nu s-a întâmplat nimic. Motivele invocate au fost multe, dar nimeni nu l-a menționat pe unul dintre cele mai evidente: contractul de asociere obliga administrația la daune covârșitoare în cazul închiderii depozitului. Iată, de pildă, conținutul art. 23: „În cazul în care, ca și consecință a oricărui eveniment care să conducă la responsabilitatea directă a Consiliului Local al Municipiului Craiova se va determina în mod definitiv sau pentru o perioadă mai mare de 12 luni blocarea activității depozitului, Consiliul Local al Municipiului Craiova va trebui să restituie Systema Ecologic: contravaloarea investițiilor realizate de Systema Ecologic la prețul actualizat, daune care apar urmare a nerespectării obligațiilor, inclusiv cele aferente perioadei rămase până la scadența validității prezentului contract.”
De la hotărârea adoptată în 2008 pentru intrarea în ADI Ecodolj până în anul următor, Primăria a digerat suficient implicațiile acestui acord încât să înceapă să aibă îndoieli. În iunie 2009, Consiliul Local ia în calcul revocarea asocierii cu Ecodolj, însă proiectul de hotărâre este retras, în cele din urmă, de pe ordinea de zi. Presiunea crește după ce primarii sunt anunțați că din 16 iulie 2009 rampele improvizate trebuie să dispară, în caz contrar România fiind obligată să plătească penalizări de 200.000 de euro pe zi. Văzând că gluma se îngroașă și înțelegând că, prin asocierea cu Ecodolj, Primăria Craiova ar trebui să pună la dispoziție singurul depozit conform pentru deservirea întregului județ, o cale fără întoarcere după aprobarea masterplanului de deșeuri, în ianuarie 2010 Consiliul Local intenționează din nou să renunțe la parteneriatul păgubos, dar și de această dată amână luarea unei decizii. În cele din urmă, în februarie, consilierii votează proiectul de revocare a asocierii cu Ecodolj prin HCL 62/2010. O lună mai târziu, prin HCL 122, municipalitatea menține decizia de retragere, însă peste alte două luni i se înmoaie genunchii. La ședința din mai a Consiliului Local, cele două hotărâri privind retragerea din ADI Ecodolj sunt revocate. Incapacitatea autorităților de a găsi o soluție viabilă și presiunea exercitată de termenele limită prevăzute pentru masterplanul de gestionare a deșeurilor au condus la capitularea Primăriei. Presa scria că administrațiile Doljului au fost chemate la București pentru o întâlnire cu conducerea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Mediu“, care se pare că a dat un ultimatum Doljului pentru găsirea unei soluţii pentru deblocarea masterplanului. Din nefericire pentru locuitorii Craiovei, municipalitatea a cedat.
În iunie 2010, Primăria dă în administrare CJ Dolj o parcelă de 5 hectare din amplasamentul de la Mofleni pentru construirea unei stații de compostare, iar masterplanul de deșeuri intră în linie dreaptă, cu depozitul din intravilanul Craiovei transformat în punctul de colectare a mizeriei din întreg Doljul.
Înțelegerea este parafată prin contractul de asociere nr. 1157 din data de 07.10.2009, actul adițional prevăzând „Punerea la dispoziţia Asocierii a depozitului conform existent la Craiova (Mofleni) pentru a deservi întregul judeţ până la epuizarea capacităţii sale“. Însă abia în 2013, după semnarea unui nou protocol de colaborare, între Primărie și CJ Dolj, ca urmare a adoptării HCL 3/2013, în care se menționează că groapa deservește toate asociațiile parte din ECODOLJ, este semnată documentația pentru masterplanul de deșeuri.
Aceasta este povestea simplificată a gropii de gunoi din intravilanul unuia din cele mai mari orașe din țară. Un du-te vino halucinant, pornind de la păcatul originar din 2002, când a fost cedat terenul, până în 2018, când o vară întreagă orașul a respirat miros de ghenă. În loc de a repara greșeala predecesorilor și sub prevederi contractuale cărora nu le-au găsit rezolvare, aleșii locali au dospit, de fapt, o condamnare a Craiovei care a devenit ireversibilă prin intrarea într-un proiect european ce ne obligă la îmbrățișarea deșeurilor din tot Doljul pentru decenii întregi.
–va urma –
Av. Lucian Săuleanu
