Secția de Științele Naturii a Muzeul Olteniei Craiova în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porților de Fier – Drobeta Turnu Severin vernisează marți, 20 noiembrie 2018, ora 11.00, la sediul său din str. Popa Șapcă nr. 8, expoziția itinerantă “Vârstele Pământului – Specii de fosile din Mehedinți”.
Reprezentând un itinerariu paleontologic ce parcurge județul Mehedinți în timp și spațiu, expoziția “Vârstele Pământului – Specii de fosile din Mehedinți” prezintă piese reprezentative de la depozitele jurasice din Șvinița, de la cele miocene și pliocene din Bahna, Malovăț, ajungând până la cele cuaternare de la Salcia.
Publicul craiovean este invitat să descopere patrimoniul paleontologic deosebit al județului Mehedinți care este concentrat în câteva zone reprezentative care, pentru bogăția, diversitatea și importanța fosilelor au fost declarate arii protejate. Ocrotirea lor și a locurilor în care ele apar la suprafață este determinată de importanța lor paleoecologică și paleogeografică.
Ca reprezentare tematică, expoziția aduce în fața publicului craiovean Rezervația Paleontologică Svinița, cu cele patru puncte fosilifere importante: Saraorski, Tiganski, Vodiniciki, importantă arie de interes științific internațional, fiind una dintre cele mai importante regiuni fosilifere de acum 170 mil. ani-120 mil. ani.
De asemenea, un segment important al discursului expozițional îl reprezintă punctul fosilifer Batoți ce este un depozit de referință pentru micro/macroflora paleofloristică din România. În depozitele acestuia au fost identificate 50 de specii de macrofloră, reprezentând singurul sit cu plante fosil de vârstă Ponțian inferior cunoscut până în prezent, în România.
De asemenea, la Batoți, s-au regăsit resturi fosile de Mammuthus trogotherii de mare importanță științifică în cunoașterea evoluției viețuitoarelor cuaternare. Localitatea Batoți va fi declarată zonă natural ce cuprinde valori de patrimoniu natural, care necesită protejarea ei pentru conservarea acestor valori de interes științific național.
Secția de Științele Naturii va găzdui expoziția “Vârstele Pământului – Specii de fosile din Mehedinți”, până în luna martie 2019, fiind deschisă publicului larg cu un program de vizitare de Marţi până Duminică între 09.00 şi 17.00.