vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

SCM U Craiova, misiune grea la Timișoara

Baschetbaliștii din Bănie joacă pe terenul celor de la SCM Timișoara. Partida se va disputa luni, 19 noiembrie, și va conta pentru etapa cu numărul 7 din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM). Chiar dacă toată lumea îi consideră favoriți, oltenii sunt cu picioarele pe pământ și se așteaptă la o partidă grea, pe terenul unei echipe cu public numeros.
„Baschetul este dur. Trebuie să fim sănătoși și să obținem cât mai multe victorii. Vom avea o misiune foarte grea la Timișoara. Toată lumea ne dă favoriți, dar nu este așa. Ei joacă fiecare meci ca și pe ultimul. Atmosfera va fi extraordinară. Dacă ne vom face schemele de joc și vom rămâne sănătoși, este perfect. Nu știu dacă este cel mai echilibrat lot, dar este cel mai lucid”, a spus Marius Toma la Divizia Locală.
Craiova are 4 victorii, o înfrângere, dar și un meci mai puțin disputat. Oltenii se clasează pe locul trei în LNBM.
Programul etapei a șaptea din Grupa A:
Astăzi:
Ora 18:00 – CSU Sibiu – UBT Cluj
Mâine:
Ora 17:00 – FC Argeș Pitești – CSU Oradea
Ora 20:45 – Steaua București – Dinamo Știința București
Luni:
Ora 18:00 – SCM Timișoara – SCM U Craiova

Clasament
1. U-Banca Transilvania Cluj 11
2. BC CSU Sibiu 10
3. SCMU Craiova 9
4. CSM CSU Oradea 9
5. BCMU FC Argeș Pitești 9
6. CS SCM Timișoara 8
7. Steaua București 7
8. Dinamo Știința București 6

Politica