La început de drum, un mic proiect, acum o trupă de folk, rock alternativ și metal core, cunoscută în Craiova. SPLEET, trupa unde cei 6 tineri, Ioan Anoiu (Iani) – vocalist, Georgiana Tițoiu (Gio)- vocalist, Alexandru Ciurea – Chitara, Eduard Neagu – Chitara, Robert Bușe (Skip) – Bass, Andrei Giucă – Tobe, au învățat să îmbine munca cu pasiunea. Cum a început întregul proiect, dar și ce planuri au tinerii de la SPLEET, vedeți în interviul de mai jos.
1. Cum s-a „născut” trupa SPLEET?
Trupa SPLEET a fost un mic proiect la început. Iani Anoiu, Ciurea Alexandru și Andrei Fabian s-au întâlnit în Generația Folk, unde au învățat bazele chitării. Din pasiunea lor pentru rock, s-au gândit să încerce și un stil mai diferit față de ceea ce se auzea în jurul lor. Datorită impactului major pe care acest „proiect” l-a avut, trupa s-a mărit și a trecut prin câteva schimbări, ajungând cum este astăzi.
2. Ce vă caracterizează?
Nu putem spune exact ce ne caracterizează, dar tindem să credem că vederea dincolo de norme și diversitatea ne reprezintă cel mai bine.
3. Care este semnificația numelui trupei?
Povestea cu numele este puțin ciudată. Numele inițial a fost FullBurst. M-am mutat în Liceul de Arte „Marin Sorescu” împreună cu solistul trupei, Iani Anoiu, și am început să cunoaștem colegii. Câțiva dintre ei ne povesteau despre un loc al lor, o terasă, numită Split Motion, iar noi suntem pentru că am auzit de ea și am mai fost acolo. Când am ajuns la locul respectiv, am văzut cu ochii noștri că acolo nu se află nici o terasă, ci era un simplu gang în care ei își petreceau timpul când nu se aflau la liceu. Ne-am amuzat o perioadă bună de această poveste, iar numele a început să pară interesant, așa că l-am adoptat. „Ee”-ul din scriere, în locul „i”-ului din engleză, se află acolo pentru a arăta că aparențele înșeală. „SPLIT” înseamnă despărțit, iar noi nu suntem așa. Noi reprezentăm un întreg.
4. Cum definiți muzica voastră?
Muzica noastră reprezintă o săgeată. Nu facem piese care să conteze doar la număr pe un viitor album. Tindem să aruncăm piesele noastre direct în sufletul ascultătorului, trezindu-i amintiri și semntimente.
5. Care crezi că este viitorul muzicii folk în România?
Din păcate, muzica folk este în moarte clinică, cel puțin în România. Mai există persoane care ascultă muzică folk, dar din păcate, numărul este tot mai mic. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă în această perioadă.
6. Care este cea mai mare realizare a voastră?
Orice eveniment este o realizare majoră pentru noi. Dacă ar fi să aleg cea mai importantă realizare, aș alege cu sigurață concertele din cadrul Sibiu Guitar Meeting. Am participat acolo 3 ediții, iar de la ediție la ediție, se simțeau schimbări majore, bune, în muzica noastră, dar și în rândul ascultătorilor. Ne-am bucurat foarte mult să vedem că lumea cântă alături de noi, iar la final au cerut „biss”, deși nu ne mai aflam la concert într-un Pub din Craiova, ci eram în Sibiu, la cel mai mare meeting al chitariștilor.
7. Aveți piese proprii?
Da. Avem piese proprii. „Pierduți în paradis” și „Drowned in love” sunt titlurile noastre ce se pot asculta pe Youtube.
8. V-ați gândit vreodată să renunțați la acest proiect?
Ne-am gândit de multe ori, deoarece ajunsesem în punctul în care să punem problema banilor, iar din cântatul în Pub-uri nu scoteam foarte mult profit. Voiam să alegem drumul evenimentelor private, dar până la urmă am renunțat, iar muzica noastră nu a avut de suferit și nu va avea de suferit pe viitor.
Mereu se pune această problemă, deoarece 3 dintre noi suntem la facultate, iar ceilalți 3 mai au puțin și termină liceul. Timpul a început să nu ne mai permită activitatea intensă din lunile trecute, dar până la urmă am rămas așa și fiecare moment de libertate este dedicat trupei.
9. Ascultați band-uri din țară?
În trupă suntem persoane diferite și fiecare ascultă Band-uri diferite, dar trupele comune ascultate se numesc „Cargo” și „Trooper”.
10. Ce concerte pregătiți în viitorul apropiat?
În viitorul apropiat nu avem nici un concert programat, dar avem în plan ca în maxim 2 săptămâni să lansăm a 3-a piesă. Până atunci, ne puteți urmări pe pagina noastra de facebook „Spleet”.