sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Drum expres prin casele unor olteni

Traseul stabilit iniţial în studiul de fezabilitate al drumului expres Craiova-Slatina-Piteşti ar putea suferi modificări după ce trei case din comuna Bîrza, de lângă Balş, ar trebui demolate pentru a se face loc şoselei de mare viteză.

Primarul comunei Bîrza, Marin Vlăduț, spune că a trimis o notificare la Compania Naţională de Adminsitrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și speră să obțină devierea traseului.

Le am în program suprafețele pe unde trece drumul. Trece peste case, sunt trei case afectate. Traseul ar trebui deviat mai spre Balș, că s-ar fărâma mai puține case. Eu am făcut o notificare la CNAIR și nu am primit nici un răspuns”, a afirmat edilul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Firma care se va ocupa de proiectarea drumului expres Craiova-Slatina-Pitești, Consitrans, a făcut deja primele vizite pe teren, pentru a analiza traseul șoselei de mare viteză, așa cum rezultă din studiul de fezabilitate. Sunt șapte localități din Olt pe suprafața cărora va trece drumul. Parcelele afectate au fost cadastrate și sunt, în mare parte, din extravilanul localităților.

După ce va aduna toate datele din teren, proiectantul va merge cu schițele la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru a stabili traseul final. Reprezentanții companiei spun că acesta ar putea fi modificat, în funcție de măsurătorile și concluziile specialiștilor în proiectare.

Tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Slatina-Piteşti are o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550) și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 – Km 36+200) și Lotul 2 îm lungime de 21,35 (km 36+200– Km 57+550).

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirectionarea traficului în afara localităților.

Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 1 este Tirrena Scavi S.p.A. (Italia) cu o valoare a ofertei de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (Romania) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.

Politica