luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Torţionarul Alexandru Vişinescu a murit

Torţionarul Alexandru Vişinescu a murit la vârsta de 93 de ani, la Spitalul Penitenciar Rahova, acesta executând o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Alexandru Vişinescu a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce a suferit o operaţie de splină, în luna octombrie, la Spitalul Bagdasar Arseni. Aici a decedat luni, ora 14.34, la vârsta de 93 de ani.

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.
Totodată, Vişinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica