Sacrificarea preventivă a porcilor din satul Comănicea, al comunei doljene Secu, unde a fost confirmat un focar de pestă porcină, a fost încheiată joi. Din 94 de porci câţi erau în evidenţele autorităţilor, au mai fost găsiţi 70. Aceasta, pentru că pe parcursul nopţii oamenii s-au apucat să îi taie pentru a nu pierde carnea.
După aproape o zi de discuţii între autorităţi şi localnicii din Comănicea, care s-au revoltat când au aflat că vor rămâne fără animalele pe care s-au chinuit să le crească tot anul, acţiunea de sacrificare preventivă a porcilor din sat s-a încheiat. Joi, oamenii nu au mai fost atât de răzvrătiţi. Aceasta şi pentru că mulţi dintre ei şi-au sacrificat animalele în timpul nopţii.
„Vorbim de un total de 70 de capete porcine, din 38 de curţi. S-a astupat inclusiv groapa. Vom fi în continuare prezenţi acolo, vom întreba oamenii care au tăiat porcii ce au făcut cu ei, facem în continuare supraveghere”, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, Costică Retea, director adjunct al DSV Dolj.
Reamintim că marţi, în satul Comănicea a fost confirmat un caz de pestă porcină africană, fiind singurul caz din judeţ. Autorităţile au luat decizia sacrificării tuturor porcilor din sat.
„Pe 17 octombrie, proprietarul gospodăriei a sunat la medicul veterinar şi a anunţat că o scroafă cu 7 purcei s-au îmbolnăvit şi o parte dintre ei au murit. Medicul a fost la faţa locului, a văzut că scroafa este muribundă şi a prevalat probe. Ulterior au murit toţi, iar medicul veterinar a fost inspirat şi a decis să îi îngroape. Probele recoltate au fost trimise mai întâi la laboratorul DSV de la Slatina şi dup-aia la laboratorul central de la Bucureşti şi marţi a venit rezultatul”, a precizat Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj.
Autorităţile au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 kilometri și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri, în jurul focarului şi au pulverizat cu dezinfectant roţile maşinilor care au trecut prin zonă.
„Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploatații de tip comercial, de pe raza județului”, a anunțat marţi ANSVSA.
Medicii sanitar-veterinari solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei și reamintesc că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat la medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.
„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic”, mai arată ANSVSA.