luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Delta Dunării, explorată virtual pe Google Maps

Începând din această săptămână, lacurile, canalele, flora şi fauna Deltei Dunării pot fi admirate prin intermediul aplicaţiei Google Maps.

Potrivit unui comunicat de presă al Google, un explorator virtual poate admira pelicanii care îşi iau zborul de pe Canalul Trofilca, un canal mic, care şerpuieşte printr-o pădure inundată, mlaştini şi lacuri, într-un cuvânt toate frumuseţile ei. ”În total, sunt acoperiţi peste 1.500 de kilometri de canale şi drumuri”, se arată în comunicat.

Proiectul de preluare a imaginilor din Delta Dunării a fost realizat cu ajutorul echipei WWF România, care a parcurs Delta în lung şi în lat cu trekker-ul Google în spate, pe bicicletă, pe barcă sau cu căruţa, cu sprijinul localnicilor. Operaţiunea de preluare a imaginilor s-a desfăşurat pe parcursul lunii iunie 2018. Echipa WWF a parcurs majoritatea traseelor turistice din Deltă, localităţile Mila 23, Sulina şi Letea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preluarea imaginilor Street View din Delta Dunării a fost posibilă cu sprijinul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Delta Dunării, sit UNESCO protejat la nivel internaţional, adăposteşte peste 5.000 de specii de animale şi plante, peste 300 de specii de păsări, majoritatea strict protejate, cea mai mare colonie de pelicani şi cea mai întinsă zonă compactă de stufăriş din Europa. De asemenea, Delta este cunoscută pentru dinozaurii subacvatici, sturionii, cei mai mari peşti de apă dulce din lume, însă decenii de abuz, de exploatare nesustenabilă a resurselor, a făcut ca populaţiile speciilor de apă dulce să fie acum cele mai afectate, declinul fiind în acest caz de 81%, mai mult decât dublă faţă de speciile terestre şi marine.

Politica