sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Colectiv: 3 ani, 65 de morţi

Marţi, 30 octombrie, se împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64.

Ulterior, la un an şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

Această tragedie a scos la iveală foarte multe nereguli din spitalele din România, nereguli ce au decis soarta unor tineri ce se simțeau norocoși că scăpaseră din flăcări, fără a știi că nu vor avea să beneficieze de îngrijirile necesare pentru a supraviețui.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 Nicolae Bănăcioiu, Ministrul Sănătății de atunci, declarase că spitalele noastre sunt dotate corespunzător și că victimele din Colectiv sunt tratate “ca în Germania“. În schimb, adevărul era altul. Cei care supraviețuiseră incendiului mureau pe capete în spitale din cauza infecțiilor suferite și a condițiilor precare.

Victimele incendiului din Colectiv:

1. Mihai Alexandru, 34 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity

2. Vlad Țelea, 37 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity

3. Cătălina Ioniță, 34 de ani, Arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București, prietena lui Mihai Alexandru

4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani, Chitarist în trupa Up to Eleven

5. Adrian Rugină, 38 de ani, Producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani, Editor de imagine la TVR

7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani, Manager la o agenție de publicitate din București

8. Claudiu Petre, 36 de ani, Sysadmin la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

9. Maria Ion, 38 de ani, O femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul Colectiv

10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani, Elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv

11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani, Un mare pasionat de rock (formații favorite: Arch Enemy și Bucovina). Un suflet liber. Un chitarist excepțional, a făcut parte din formațiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents.

12. Anda Ioana Epure, 31 de ani, Din București

13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani, Arhitect din Brăila

14. Mihaela Vieru, 31 de ani, Din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu

15. Maria Vulcu, 30 de ani, Arhitect din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală

16. Valentina Florea, 27 de ani, Din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală

17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani, Din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București

18. Matei Gabriel, 42 de ani, Din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București

19. Radu Palada, 35 de ani, Din Câmpina, lucra în domeniul web marketing

20. Nelu Tilie, 47 de ani, Fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber

21. Diana Enache, 25 de ani, Din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică

22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani, Din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului

23. Ioan Tripa, 45 de ani, Din Oradea, arhitect

24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani, Bassist, originar din București, student anul II Master – Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie – Universitatea București; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză

25. Constantin Ignat, 40 de ani, Cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band

26. Valentin Fieraru, 25 de ani, Barman la Clubul Colectiv

27. Simona Livia Stan, 27 de ani, Din București, angajată la compania Oracle

1 noiembrie 2015

28. Liliana Gheorghe, 25 de ani, Studentă la Litere

29. Mimi Voicu, 31 de ani, Designer și costumier al trupei rock Goodbye to Gravity, angajată la compania Oracle

30. Alexandra Matache, 26 de ani, Din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București

2 noiembrie 2015

31. Costel Cârlicean, 44 de ani, Inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate

3 noiembrie 2015

32. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani, Angajată la compania Oracle

7 noiembrie 2015

33. Ionuț Costin Popescu, 32 de ani, Art Director & Co-fondator The Cell. Din Focșani

34. Daniel Ciobanu, 40 de ani, Cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu

35. Ionuț Maior, 27 de ani, Din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar

36. Tullia Ciotola, 20 de ani, O tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda

37. Florin Cristian Popescu, 35 de ani, Din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda

38. Adrian Popa, 29 de ani, Angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca

39. Alex Chelba, 33 de ani, Fotograf

40. Andra Elena Toader, 30 de ani, Din Bacău, fotografă, a murit la Spitalul Floreasca

41. Serian Mavi, 25 de ani, de origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

8 noiembrie 2015

42. Ayberk Manci, 20 de ani, Cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca. Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a spus că el și prietena sa au ieșit din clubul Colectiv, au luat un taxi și au mers la spital. În taxi au zis că se simt bine. Dar când au ajuns la spital au început să urle de durere și au fost internați de urgență.

43. Alexandra Rădulescu, 26 de ani, Din Brașov, lucra ca barmaniță la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca

44. Matei Alexandru, 26 de ani, Din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși

45. Bogdan Enache, 41 de ani, Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția, așa că la doar o oră după decolare, avionul care îl transporta a făcut cale întoarsă spre aeroportul din Otopeni, pentru că el a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat mai mult timp în avion. A murit la scurt timp după ce avionul s-a reîntors în România

9 noiembrie 2015

46. Teodora Maftei, 36 de ani, Fotograf și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel

47. Liviu Zaharescu, 25 de ani, Din Brașov, fotograf pentru publicația online Let’s Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București, a murit la Spitalul de Arși

10 noiembrie 2015

48. Tudor Golu, 28 de ani, Chitaristul trupei rock Axial Lead; a murit într-un spital din Birmingham

49. Elena Nițu, 18 ani, Din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool

11 noiembrie 2015

50. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani, A murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford

51. Alexandru Pascu, 33 de ani, Basistul trupei Goodbye to Gravity; a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța

12 noiembrie 2015

52. Mădălina Strugaru, 29 de ani, Prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca

53. Alex Aliman, 28 de ani, A murit la Spitalul Floreasca

54. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani, A murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

13 noiembrie 2015

55. Loredana Dărescu, 29 de ani, Din Brăila; a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania

16 noiembrie 2015

56. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani, Din orașul Mizil, a absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu din Mizil și a promovat bacalaureatul cu media 9.51, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan

19 noiembrie 2015

57. Ana Albu, 37 de ani, A murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan

20 noiembrie 2015

58. Andreea Ștefan, 28 de ani, Din Râmnicu Vâlcea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un spital din Germania

21 noiembrie 2015

59. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani, Din București, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), era pasionat de muzică și cânta la chitară, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală

22 noiembrie 2015

60. Alexandru Hogea, 19 ani, Din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena

13 decembrie 2015

61. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani, Psiholog. A murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni

15 decembrie 2015

62. Roxana Boghian, 26 de ani, A murit la Spitalul de Arși

21 decembrie 2015

63. Cristian Mitroi, 30 de ani, Artist grafic. A murit într-un spital din Marea Britanie

14 martie 2016

64. Radu Sienerth, 22 de ani, Student la Facultatea de Marketing a ASE București. A murit la Spitalul Floreasca din București.

După aproape doi ani, pe 30 iulie 2017, a murit un tânăr pe nume Răzvan. Răzvan a scăpat cu viață din clubul morții, însă și-a pierdut acolo iubita, pe Valentina Florea, o gălățeancă de 27 de ani.

Politica