Doi băieţi îşi trag gecile pe ei şi ghiozdanele pe spate şi ies dintr-un celebru fastfood din Slatina. „Băi, tu ştii ce am uitat?”, zice unul dintre ei. „Am uitat să fotografiem mâncarea!”, continuă el în timp ce celălalt aştepta răspunsul oprindu-se din mers. Izbucnesc amândoi în râs aproape imediat. Era o ironie, o glumă între ei, o aluzie la oamenii care îşi postează farfuriile pe Facebook şi Instagram. N-aveau mai mult de 15-16 ani fiecare, dar deja ştiau că e un comportament de cocalar să-ți pozezi mâncarea, că nu se face, că nimeni nu vrea să ştie ce şaorma bagi tu în tine. Aveau glume despre asta, semn că văzuseră oameni şi colegi făcând asta.
M-am oprit o clipă, în urma lor, şi am râs pe înfundate, înseninat de cele văzute. M-am gândit că nu este totul pierdut, că generaţia care vine după noi nu va mai fi la fel. Nu va mai putea fi manipulată pe Facebook sau măcar înţelege că social media nu este pentru a posta pe Facebook ce ai în farfurie. Poate că generaţia viitoare nu va mai face live de la nunta verişorilor, de la plimbarea de seară sau de la Slujba de Înviere.
Poate că generaţia ce vine îşi va pune întrebări serioase înainte să dea „attend” la un protest pentru că nu ştiu ce procuror a fost demis sau pentru că nu ştiu ce lege a fost adoptată. Se va informa, nu tot de pe Facebook ci din surse oficiale, şi va acţiona în consecinţă.
În suflet mi-a reînviat speranţa că din noianul de informaţii care ne invadează telefonul în fiecare clipă vom lua doar ce este important, bun, real, vom şti ce e manipulare, informaţie falsă şi vom merge mai departe glumind pe seama celor care au încercat să ne disturbe.
