Doi imigranţi pakistanezi au fost depistaţi ieri dimineaţă într-un tren de către poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Mehedinţi. Aceştia intraseră ilegal în ţară prin Bulgaria şi voiau să ajungă în Germania. În urma unei acţiuni de supraveghere desfăşurată între staţiile CFR Craiova – Băile Herculane, poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Mehedinţi au descoperit duminică, 28 octombrie, doi cetăţeni pakistanezi, în trenul IR 1797, care circula pe ruta Bucureşti – Budapesta. Oamenii legii au stabilit că aceştia au intrat ilegal în România în data de 23 octombrie a.c. într-un autotren, prin Bulgaria, şi intenţionau să ajungă în Germania. Imediat, au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Orşova pentru verificări. Cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 20 de ani, nu au putut prezenta documente legale de şedere pe teritoriul României. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Mehedinți: Imigranți pakistanezi prinși în tren


Ultima ora
- Se știe grupa în care poate juca România la Cupa Mondială din 2026 5 decembrie 2025
- Dolj: Ajutoare sociale de peste 76 milioane lei 5 decembrie 2025
- Cea de-a VII-a ediție a Semimaratonului Craiovei a avut loc sâmbătă, 18 octombrie 2025. 5 decembrie 2025
- ANUNT PRIVIND ORGANIZAREA ACHIZITIEI DE UTILAJE . MINIEXCAVATOR – LOTUL 1, UTILAJ DE FORAT HIDRAULIC – LOTUL 2 – RELUATÃ 2 5 decembrie 2025
- Modernizarea CF Filiași: Începe proiectarea 5 decembrie 2025
- Testare gratuită HPV la Spitalul Județean Târgu Jiu 5 decembrie 2025
- CE Oltenia raportează emisii scăzute de dioxid de carbon 5 decembrie 2025
- DIICOT a destructurat un grup de proxenetism în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Legea pensiilor magistraților, atacată, din nou, la CCR 5 decembrie 2025
- Magia Crăciunului Târgu Jiu: Seară de neuitat 5 decembrie 2025






