luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lili Maria Schutz, fosta „Regină a Serelor”, condamnată definitiv la 11 ani și 6 luni închisoare

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au pronunțat, ieri, sentința definitivă în dosarul apelului declarat de fosta preşedintă a femeilor pesediste din Dolj şi fost consilier judeţean, Lili Maria Schutz, împotriva sentinței prin care Tribunalul Dolj a condamnat-o pentru fraude cu fonduri europene. Schutz primise 13 ani și 8 luni de închisoare (prin contopire cu pedeapsa de 10 ani închisoare din dosarul fraudării Sere Codlea şi Orser Oradea) și a obținut acum reducerea pedepsei la 11 ani și 6 luni închisoare. Fina ei și încă un inculpat au fost achitați.

Magistrații Curții de Apel Craiova au admis, ieri, apelul declarat de fosta „Regină a serelor”, Lili Maria Schutz, și i-au redus pedeapsa de la 13 ani și 8 luni la 11 ani și 6 luni închisoare, din care se va scădea perioada executată deja: „Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 8 luni aplicată inculpatei Schütz Maria în pedepsele componente. Reduce pedeapsa principală la care a fost condamnată inculpata Schütz Maria pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 NCP rap. la art.18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (actuala reglementare) cu aplic. art. 5 NCP , la 4 ani şi 6 luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară. În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b teza I cpp achită aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.47 NCP rap la 13/2 din Legea nr. 78/2000 în actuala reglementare comb. cu art. 297 alin 1 NCP cu aplic art. 35 NCP şi art. 5 NCp. În baza art. 40 alin 1 NCP rap la art 38 alin 1 , art 39 alin 1 lit b NCP şi art 45 alin 2 NCP contopeşte pedepsele aplicate inculpatei prin sentinţa penală nr. 121/7.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 78/A/2016 din data de 9.02.2016 a Curții de Apel Oradea, repuse în individualitatea lor cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, urmând ca inculpata Schütz Maria să execute pedeapsa cea mai grea – aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul 5 ani şi 6 luni închisoare – reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă finală de 11 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în hotărârea instanței.

Ionică Bădoi a obținut reducerea pedepsei de la 3 ani la 2 ani de închisoare cu suspendare, iar fina ei Mihaela Bunciu și Dan Cercelaru au fost achitați. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au anunţat că au trimis-o în judecată pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să obţină aproape un milion de lei, printr-o firmă de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să obţină banii.

„În cursul anului 2008, inculpata Schutz Maria l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică să semneze, în calitate de administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., cererea de plată pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă aferente, pe care ulterior le-a înregistrat şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha din suprafaţa totală de 3.943,93 ha înscrisă în cererea de plată nu se aflau în exploatarea S.C. IZAMAR S.R.L., nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta. În continuare, inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de S.C. IZAMAR S.R.L. şi suprafeţele determinate la plată, inculpata Bunciu Mihaela a modificat, în sistemul informatic, suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată să coincidă cu suprafaţa determinată şi, prin urmare, să fie emisă o decizie fără sancţiuni. De menţionat este faptul că inculpata Bunciu Mihaela a accesat aplicaţia electronică folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi. După ce s-a asigurat că sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20.07.2008, inculpata Bunciu Mihaela a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că datele referitoare la dosarul fermierului S.C. IZAMAR S.R.L. nu prezintă erori în sistemul informatic. Ulterior, dosarul a fost preluat de inculpatul Cercel Dan Alexandru, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către inculpata Bunciu Mihaela, fără să fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată cererii de plată”, au comunicat procurorii DNA Craiova.

Astfel, în contul societăţii S.C. IZAMAR S.R.L. au intrat, pe nedrept, fonduri europene în sumă de 919.473,61 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377,82 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată SAPS – FEGA, iar 264.095,79 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată FEADR. Procurorii au dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale inculpaţilor.

Lili Schutz, în calitate de administrator de fapt al S.C. IZAMAR S.R.L., a fost acuzată de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Bădoi Ionică, administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., la data faptei, a fost acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; iar Bunciu Mihaela, la data faptei inspector superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, fina lui Schutz, se face vinovată de abuz în serviciu, în formă continuată. Tot de abuz în serviciu este acuzat şi Cercel Dan Alexandru, consilier superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, la data faptei.

Pe 15 noiembrie 2016 Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Ionică Bădoi la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, Mihaela Bunciu a primit 3 ani închisoare cu executare, iar Dan Cercelaru 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În ceea ce o priveşte pe Lili Schutz, judecătorii au condamnat-o la 6 ani de închisoare în acest dosar, dar au descontopit pedeapsa de 10 ani primită pentru fraudarea Sere Codlea şi Orser Oradea, au constatat că faptele respective sunt concurente cu cele din prezentul dosar, cu care le-au contopit, rezultând o pedeapsă totală de 13 ani şi 8 luni închisoare.

Politica