Radu Păltineanu este primul român care a traversat continentele America pe bicicletă, din Alaska – SUA până în Ţara de Foc – Argentina, după ce a pedalat peste 34.500 de kilometri într-o expediţie care a debutat în 5 august 2015 şi a ajuns la finish, în Ushuaia, la ”Capătul Lumii”, în seara de 22 octombrie 2018, după 3 ani, 2 luni şi 17 zile.
Biciclistul şi-a anunţat reuşita marţi dimineaţă, pe Facebook, unde a ţinut un adevărat jurnal al călătoriei sale. La revenirea acasă va scrie o carte şi va realiza un documentar.
Iniţial, Radu avea un alt plan. Intenţiona să traverseze Americile strict de la Nord la Sud, prin 14 ţări, pe un traseu de 24.000 de kilometri, într-o călătorie care să dureze în jur de nouă luni. Ulterior, şi-a schimbat planul, dorind să ajungă în toate ţările continentale ale Americilor.
În momentul când a plecat din ţară, Radu avea în buzunar în jur de 1.000 de dolari canadieni şi a luat cu el şi un steag semnat de mai multe personalităţi sportive din România – Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Leonard Doroftei, Lucian Bute, Constantin Lăcătuşu, Alex Găvan, pe care l-a pus în locuri care i s-au părut emblematice pentru călătorie. La capătul expediţiei, Radu le-a mulţumit şi celor care au donat pentru ca el să-şi ducă până la capăt aventura.
De-a lungul expediţiei sale, el a dormit în toate locurile posibile, de la cort şi hotel până la hambare, celulă de poliţie, staţii de pompieri sau oficii poştale şi biserici.
Nu au lipsit nici experienţele „ca în filme”, mai puţin plăcute, fiind jefuit de două ori. El a mai fost şi în alte două-trei zone în care i-a fost puţin teamă, din cauza reputaţiei negative a locurilor în cauză, cum ar fi în Mexic, în Juarez, declarat cel mai periculos oraş din lume în 2010, şi în statul Chihuahua, însă nu a avut nicio problemă.
Radu Păltineanu este inginer software, cu studii urmate în Canada, ţară unde a emigrat în copilărie împreună cu familia originară din Piatra-Neamţ.
În 2015 a plecat din Deadhorse, golful Prudhoe, Alaska, în apropierea Oceanului Arctic, pe aşa-numita Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume. A ajuns în deşertul Chihuahua, a avut o ascensiune şi pe cel mai înalt vulcan din America de Nord, Orizaba (5.636 metri), a traversat jungla din sudul Mexicului şi Guatemala, a vizat vulcanii Americii Centrale şi a dat de căldura infernală a Tropicelor.
Foto: https://www.facebook.com/radupaltineanu