Poporului român i se-ntâmplă şi acum, la început de nou mileniu, ceea ce grăia Eminescu spre sfârşitul mileniului trecut: ,,Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.”
Ori, nu e cinism ca, după atâta vreme de suferinţe ale acestui popor, să vii, contra istoriei, contra întregii lumi, şi să spui că ei, politicienii, care se consideră a fi ,,elita” ţării, sunt mai curaţi ca lacrima Christică, şi că averile nesăbuite sunt ,,din munca lor”, în timp ce poporul moare în lipsuri incredibile? ,,Dacă stăm să ne uităm bine cred că 70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. Dosarele se fac pe bandă rulantă. Li s-au făcut dosare lui … , s-au redeschis dosare. Este o mişcare de epurare a clasei politice în România şi a elitelor în general”, zice Tăriceanu, întrebat dacă Valcov nu are o problema de imagine” (aktual24.ro). Atunci de ce vor ,,curaţii ca lacrima” să schimbe din temelii, cum nicăieri în lume, Justiţia şi Justiţiarii?
Când păşeam spre adolescenţă, s-a întâmplat, datorită unui frate al mamei care era şeful CUASC Petreşti (cred că ştiţi ce însemna CUASC şi Petreşti), să fiu martorul unei scene ,,istorice”, o discuţie între tovarăşul şi I. Ghe. Maurer, atunci primul ministru al R.P.R. ,,N-ai dreptate Ioane, n-ai, pentru că…”. zicea tovarăşul, apoi, n-am mai auzit nimic, fiindcă s-au îndepărtat, grăbiţi fiind, dar tot discutând, gesticulând cu naduf, ca să nu zic cu nervozitate, însă omeneşte. Scena, scurtă de tot, e genială ca istorie a conducerii unui popor, când n-ai alte interese. Păi cum să nu fie, în situaţia în care ,,Geniul Carpatilor”, ,,Cel mai iubit fiu al poporului”, discuta ,,omeneşte” probleme de partid şi de stat, adică ale poporului, cu Ion Gheorghe Maurer, boier/baron, real (prin sorginte, aliură, pregătire şi, mai ales, prin comportament), şi domn adevărat al timpului acela revolut (politic, social şi economic) al României! Ambii erau, cum se spune acum, Leader Schyp ai ţării, liderii României, recunoscuţi plenar, naţional şi, mai ales, internaţional (vezi ceva caleşti regale şi alte ploconiri euro-asiatice) şi respectaţi ca atare peste tot.
Nu fac, prin ceea ce v-am spus mai sus, apologia vremilor trecute. Dar m-am lovit de ele (de vremuri), le-am trăit şi nu le uit, pentru că au făcut parte din viaţa mea, bună-rea, cum a fost să fie, sortită de Cel de Sus, când a avut timp de noi.
Dar nu pot să nu compar (ca să compari trebuie să cunoşti şi să trăieşti) varii comportamente în evoluţia istorică şi socială spre prezentul recent, trăit adică.
Ideea e că, în prezent, nu mai avem limitele pe care le presupune noţiunea de om. Ne dăm în cap, din orice şi oriunde, cu uşurinţa cu care aprindem o ţigară.
De unde această pornire a inconştientului din noi, la noi, cei aşezaţi şi paşnici, ospitalieri şi amabili, înţelepţi şi mioritici, resemnaţi şi fatalişti, poetici şi profetici?
Cred că tocmai de aici ni se trage. Din neschimbarea de ani şi ani, aşteptată ani şi ani. Când nimic nu se schimbă, când un pârâu nu mai curge, adică bălteşte, el devine apă stătută, capătă miasmă/marasm, în loc de mireasmă, e bolnav. Poporul român, am mai spus-o, are sufletul bolnav de nepăsarea conducătorilor săi de-a lungul istoriei, şi alege, mereu, nemaipăsându-i, alţi conducători, la fel de bolnavi ca el, adică nepăsători ca el. Luptătorul popor român nu mai ştie să lupte pentru că nu mai are pentru ce să lupte. Când i se pare c-a zărit ceva speră şi tresare dar, atât, renunţă pentru că nu-şi mai vede rostul, totul e zadarnic. Cinismul politicienilor a distru sufletul poporului român! Asta e! Aici am ajuns!
