marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Gigioc și complicii săi puși în libertate de Tribunalul Dolj

Gigi Vadik Zavera, zis “Gigioc” și cei trei complici ai săi din dosarul fraudelor informatice au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Hotărârea a fost luată de Tribunalul Dolj și nu este definitivă, iar procurorii DIICOT Craiova au făcut contestație. Cei patru sunt după gratii din luna iunie.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, punerea în libertate sub control judiciar a lui Gigi Vadik Zavera, zis „Gigioc”, dar și a celor trei complici ai săi: „respinge, ca neîntemeiată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, în dosarul nr. 199D/P/2013, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților Avrămoiu Cosmin-Gheorghe, Zavera Gigi-Vadik, Pană Cornel și Sorea Gabriel. 1.În baza art.237 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.242 alin.2 Cod procedură penală și art.202 alin.4 lit.b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul Avrămoiu Cosmin-Gheorghe cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. (…) 2. Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul Zavera Gigi-Vadik cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.(..) 3. înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul Pană Cornel cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.(…) 4. Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul Sorea Gabriel cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în hotărârea instanței.

Reamintim că, la sfârșitul lunii iunie, procurorii DIICOT Craiova anunțau destructurarea unei rețele infracționale specializată în infracțiuni informatice, coordonată de craioveanul Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”: „La data de  28.06.2018  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor AVRĂMOIU COSMIN-GHEORGHE, SOREA GABRIEL, PANĂ CORNEL şi  ZAVERA GIGI-VADIK zis „Gigioc”, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în formă continuată, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, în formă continuată, punerea în circulație de valori falsificate, în formă continuată, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, în formă continuată, inducerea în eroare a organelor judiciare şi înșelăciune. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, inculpaţii Zavera Gigi-Vadik, Pană Cornel și Sorea Gabriel au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii unor infracțiuni informatice, grup coordonat de către inculpatul  Zavera Gigi-Vadik, la care au aderat şi alţi inculpaţi, printre care şi inculpatul  Avrămoiu Cosmin-Gheorghe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cursul lunii octombrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul  Pană Cornel a expediat în Mexic trei colete conținând aparatură de skimming, destinatar real fiind inculpatul Sorea Gabriel în scopul de a fi utilizate la falsificarea de instrumente de plată electronică pentru accesul fără drept la un sistem informatic și efectuarea frauduloasă de retrageri de numerar (pe teritoriul Mexicului unde inculpatul Sorea Gabriel locuieşte de mai mulţi ani) din contul mai multor persoane.

La data de 08.11.2013, inculpatul  Pană Cornel l-a determinat pe inculpatul Sorea Gabriel să falsifice un instrument de plată electronic, respectiv un card bancar, împrejurare în care i-a pus la dispoziție datele de identificare ale cardului și codul PIN corespunzător acestuia în vederea confecționării unei clone în scopul de a accesa, fără drept, un sistem informatic din Mexic și a efectua retrageri de numerar frauduloase (punerea în circulație a cardului clonat).

La data de 25.11.2013, inculpatul  Pană Cornel a indus în eroare reprezentanții unei unităţi bancare, prezentând ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv pretinzând că, în mod fraudulos, persoane necunoscute au accesat, fără drept, un sistem informatic din Mexic și au efectuat 10 retrageri frauduloase de numerar (totalizând suma de 12 929, 80 RON) din contul pe care îl avea deschis la respectiva bancă și alte 8 încercări eșuate de retrageri frauduloase de numerar. La data de 26.11.2013, inculpatul  Pană Cornel a formulat o sesizare penală, prin care a pretins că, la data de 23.11.2013, din contul deschis pe numele său, au fost efectuate în Mexic un număr de 10 retrageri frauduloase de numerar, totalizând suma de 12 929, 80 RON  (echivalentul a 50 255, 20 MXN), prin accesarea, fără drept, a unui sistem informatic, deși sumele de bani au fost retrase pe teritoriul Mexicului la indicațiile acestuia (prin accesarea, fără drept, a unui sistem informatic), în baza înțelegerii pe care o avea cu inculpatul Sorea Gabriel, sume de bani de care a și beneficiat.

În perioada octombrie 2013 (începând cu data de 22.10.2013) – februarie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Sorea Gabriel împreună cu alţi doi inculpaţi  au pus în circulație instrumente de plată electronică, au accesat, fără drept, sisteme informatice și a efectuat retrageri de numerar frauduloase (pe teritoriul Mexicului) din contul mai multor persoane”, se arată în comunicatul DIICOT.

Pe 28 iunie a.c., în urma celor 10 percheziții efectuate pe raza judeţelor Dolj, Gorj şi Prahova au fost găsite şi ridicate echipamente industriale folosite pentru producerea de echipamente de skimming, mulaje şi echipamente de skimming propriu-zise, alte instrumente ce pot fi folosite la falsificarea de instrumente de plată electronică. Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Gorj şi Ploieşti, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

În plus, Gigioc este trimis în judecată într-un alt dosar, deschis după scandalul și încăierarea de la barul ON/OF din centrul Craiovei, din toamna anului 2016, dosar care s-a reîntors recent la Parchet pentru refacerea rechizitoriului în ceea ce-l privește pe Gigioc.

 

Politica