Duminică dimineața. 21.10.2018. Zi neagră pentru Oltenia, zi neagră pentru România. Ilie Balaci s-a ridicat la cer.
Când eroii copilăriei tale încep să treacă în neființă, când cei despre care bunicii sau părinții îți vorbeau cu sclipire în ochi rămân doar o poveste, ei bine, atunci ceva din tine rămâne pe loc. O clipă, o oră sau mai mult. Ilie Balaci, idol pentru generații întregi, s-a ridicat la cer.
După ce vestea deja a făcut înconjurul țării, duminică dimineața, pe buzele fiecărui craiovean de pe stradă se citesc patru cuvinte: „A murit Ilie Balaci!”. În fața blocului, acolo unde Minunea Blondă a petrecut ultimele clipe din viață, rude, prieteni, foști colegi, reporteri și simpli trecători umplu trotuarele. Vestea tulburătoare pare de necrezut. Mulți întrebă: „Este adevărat, a murit?”. Răspunsul îl primesc cu greu, de parcă nimănui nu îi vine să confirme, chiar dacă știu că este adevărat.
Strada este împânzită de oameni. Poliția e la tot pasul, la fiecare capăt de stradă din cartier. Privirile fiecărei persoane sunt pierdute, de parcă nu vor să creadă.
„Dumnezeu vrea să-și facă echipă tare în ceruri”, spune unul dintre trecători. Nimic nu mai clintește pe nimeni. Cei care se cunosc se salută cu glas suspinând. Pe trotuar, o tânără cu un copil nou născut se oprește să privească. Imaginea a devenit brusc și grea, și mai tulburătoare. Copilul începe să plângă. Da, acel plâns al unui pui de om, care nu cunoaște încă greutățile oferite de viață. Acel plâns pentru care orice persoană întoarce privirea. Sunetul îți taie răsuflarea și te duce cu gândul că acel micuț craiovean va crește, va merge la stadion și va auzi povești. Povești despre „Minunea Blondă”, despre legenda fotbalului românesc.
În Craiova și cerul plânge după moartea lui Balaci!
Picături stinghere de ploaie încep să cadă. Parcă nici ele nu vor să trăiască o asemenea clipă. Rece, așa se simte aerul.
„Până acum era soare, azi și el ține doliu”, spune unul dintre bătrânii din fața blocului. Sunt oameni care l-au văzut jucând, sunt oameni care i-au strâns mâna sau au încremenit pentru o clipă atunci când l-au văzut cu mingea la picior. Agitația este la ea acasă. Nu o agitație haotică, ci una interioară. Oamenilor le tremură mâinile, vocile. Copiii privesc și ei. Chiar dacă nu l-au văzut jucând, chiar dacă nu l-au cunoscut personal, tinerii simt că este o zi neagră pentru tot ceea ce înseamnă Craiova.
